Noutati

Abuzul de droguri provoacă leziuni cerebrale similare bolii Alzheimer

on . . Accesări: 5837

Rezultatele necropsiei creierului a celor 34 de tineri incluşi în studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh, cu vârsta medie de 26 de ani, decedaţi în urma abuzului de droguri intravenoase, în special heroină şi metadonă, denotă prezenţa unor leziuni cerebrale similare cu cele identificate la pacienţi vârstnici aflaţi în stadiile precoce ale bolii Alzheimer, demonstrând că tinerii consumatori de droguri se auto-expun la un risc de degenerare cerebrală de 3 ori mai crescut faţă de tinerii de acelaşi vârstă, neconsumatori.

  Studii anterioare au sugerat deja prezenţa unui minim proces inflamator la nivelul creierului consumatorilor de droguri, la care se adaugă, conform studiului prezent, acumularea în exces în anumite zone, mai ales în ariile corespunzătoare susţinerii funcţiile cognitive (memorie, capacitatea de învăţare, statusul emoţional etc.) a celor două proteine-cheie implicate în provocarea leziunilor degenerative persistente.
  Una dintre ele, taurina, o proteină care sub formă solubilă este responsabilă pentru comunicarea interneuronală normală şi transport intracelular, sub acţiunea drogurilor devine insolubilă, provocând leziuni permanente şi în final moarte neuronală.
 
În alte celule nervoase s-a observat acumularea în exces a unei proteine, precursor de amiloid, sugerând că transportul în aceste celule este mult afectat.
  Multe persoane şi din ce în ce mai mulţi tineri (dintre cei incluşi la studiu unii aveau doar 17 ani) continuă să folosească droguri, şi intravenoase, fără să-şi dea seama de repercusiunile negative ale acestora, incvlusiv pe funcţionarea sistemului nervos pe tremen lung.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!