Noutati

Absolvenţii de medicină ar putea profesa după doi ani de stagiatură

on . . Accesări: 5693

rezidenti.jpgMinisterul Sănătăţii pregăteşte un act normativ care să le permită absolvenţilor de medicină să profeseze după doar doi ani de stagiatură şi, eventual, un an de rezidenţiat, în loc de o specializare de până la şapte ani prin rezidenţiat, cum prevede actuala lege. Normele europene prevăd în prezent efectuarea un stagiu de specializare de minimum trei ani. Se doreşte solicitarea unei derogări de la Comisia Europeană, astfel încît absolvenţii de medicină din România să poată profesa după doi ani de stagiatură şi, eventual, un an de rezidenţiat. Aceasta este una dintre variantele pe care ministerul le ia în calcul pentru a crea un sistem de pregătire postuniversitar mai atractiv pentru cei care doresc să urmeze medicina.

O altă variantă pe care Ministerul Sănătăţii o analizează este modificarea punctajului minim de promovare a examenului de rezidenţiat, de la 65% la 50%, pentru ca un număr mai mare de absolvenţi să poată promova examenul de rezidenţiat. Deşi posturile şi locurile din spitale pentru rezidenţi sînt puţine, cei care promovează rezidenţiatul se pot specializa pe lîngă medicii de familie, timp de trei ani.

În prezent, absolvenţii de medicină sînt obligaţi, pentru a putea profesa, să promoveze examenul de rezidenţiat şi să activeze ca medici rezidenţi timp de 3-7 ani, în funcţie de specializare. Ulterior, ei pot avansa ca medici specialişti sau medici primari, tot în urma unor examene. Proiectul de lege privind pregătirea post-universitară a absolvenţilor de medicină ar urma să fie prezentat în Guvern pînă în luna iulie.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!