Noutati

Direcţiile sanitare judeţene vor fi înlocuite de opt agenţii

on . . Accesări: 4040

Direcţiile sanitare judeţene vor fi înlocuite de opt agenţii la nivel regional, care vor pune în practică politicile de sănătate stabilite de ministerul de resort, conform proiectului de descentralizare prezentat în şedinţa de săptămâna trecută a Executivului de ministrul Eugen Nicolăescu. Vor dispărea complet serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii din toate judeţele. De la nivelul Ministerului Sănătăţii pleacă structurile care se referă la acţiuni operative, la acţiuni executive, la funcţionarea de anumite activităţi, Ministerul Sănătăţii rămânând numai cu a treia atribuţie: strategie, politică şi control. "În rest, structurile operative funcţionale vor trece în structura unor agenţii naţionale, care se vor afla în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii", a declarat Eugen Nicolăescu, dând ca exemplu Agenţia Naţională a Medicamentului, care face politica executivă în domeniul medicamentelor.
  Conform notei de descentralizare a Ministerului Sănătăţii care a fost prezentată în şedinţa Guvernului, în subordinea ministerului vor funcţiona o Agenţie Naţională de Programe, o Agenţie Naţională de Asistenţă Medicală şi o Agenţie Naţională de Sănătate Publică, fiecare cu câte opt structuri regionale. Vor fi înfiinţate şi Agenţia Naţională pentru Dispozitive Medicale, care se va ocupa cu autorizarea şi controlul în domeniu, precum şi Inspecţia Sanitară de Stat, care va avea două componente, una igienico-sanitară şi una privind calitatea serviciilor medicale.
  Pasul al doilea al descentralizării va fi realizat când toate spitalele publice vor trece sub coordonarea autorităţilor locale, cu excepţia spitalelor regionale, a arătat Nicolăescu.Ministerul Sănătăţii va demara şi privatizarea fabricii de seringi Sanevit Arad, care va trece la AVAS. În subordinea directă a ministerului vor fi menţiune Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, ªcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Naţională a Medicamentului. Academia de ªtiinţe Medicale, din subordinea Ministerului Sănătăţii, ar urma să preia activitatea în domeniul cercetării medicale.
  Guvernul a mandatat Ministerul Sănătăţii să elaboreze proiectul lege pentru descentralizare, iar dacă acest act normativ va fi adoptat ca proiect de lege ar putea fi aplicabil de la 1 ianurie 2008, iar dacă va fi aprobat ca ordonanţă de urgenţă ar putea fi pus în practică chiar din toamnă, a declarat ministrul Sănătăţii. /Rompres/.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!