Noutati

Absolvenţii de medicină care nu au luat rezidenţiatul se pot angaja în unităţi sanitare

on . . Accesări: 4782

stetoscop.jpgAbsolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, care nu au promovat concursul de Rezidenţiat, se vor putea angaja, începând cu data de 24 mai 2011, ca medici cu competenţe limitate în unităţi sanitare publice şi private, precum şi în cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată, după caz. Medicii cu competenţe limitate îşi vor  desfăşura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişei postului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie.
Aceştia vor putea îndeplini anumite sarcini în acordarea asistenţei medicale şi continuarea dezvoltării abilităţilor profesionale şi cunoştinţelor dobândite pe parcursul facultăţii, ca de exemplu:
a) examinarea şi triajul pacienţilor (înregistrarea datelor personale şi de contact ale pacientului, înregistrarea motivului prezentării, înregistrarea datelor anamnestice, efectuarea examenului obiectiv pe aparate şi sisteme);
b) întocmirea şi completarea fişei de observaţie la internare;
c) informarea pacientului cu privire la particularităţile bolii şi terapia recomandată, respectând indicaţiile medicului supraveghetor;
d) însoţirea pacientului la investigaţiile prescrise şi informarea acestuia asupra procedurilor respective şi necesitatea efectuării acestora;
e) urmărirea evoluţiei pacienţilor aflaţi la tratament;
f) aducerea la cunoştinţa medicului supraveghetor  a evoluţiei curente a pacienţilor aflaţi la tratament.
Medicii cu competenţe limitate nu vor avea dreptul, însă, de a intra în relaţie contractuală directă cu casele de asigurări de sănătate, nu vor putea  fi încadraţi în serviciile de ambulanţă şi nici  nu au drept la parafă cu cod.
Posturile destinate medicilor cu competenţe limitate vor fi prevazute separat în statul de funcţii al unităţii sanitare. Ocuparea acestora se va face prin concurs, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind încadrarea medicilor. Medicii cu competenţe limitate încadraţi în unitatea sanitară sunt repartizaţi la locurile de muncă de directorul medical al unităţii, în funcţie de necesar.
Salarizarea medicilor cu competenţe limitate se va face la nivelul funcţiei de medic stagiar, în condiţiile legii. Fondurile necesare în acest sens se vor asigura de către unitatea sanitară. Proiectul Ministerului Sănătăţii va da posibilitatea tinerilor absolvenţi să fie  încadraţi în unităţile sanitare publice sau private, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenţă medicală din aceste unităţi.
Numai în 2010, peste 350 absolvenţi de medicină nu au reuşit să promoveze concursul de Rezidenţiat, iar în ultimii 5 ani au fost aproximativ 1000 de tineri în această situaţie. Noile reglementări vor aduce beneficii atât unităţilor sanitare care vor angaja personal calificat, cât şi viitorilor specialişti care îşi  vor exercita meseria pentru care  s-au pregătit, fără a pierde cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii, până la următorul concurs de Rezidenţiat.

Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 527 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate a fost publicat în Monitorul Oficial 358/23.05.2011.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!