La Centrul de Chirurgie Urologică din cadrul
Institutului Clinic Fundeni s-a efectuat săptămâna trecută cel de-al 700-lea
transplant renal, transmite agenţia Rompres. Din numărul total de 700 de
transplante renale, efectuate până în prezent, 96 au fost efectuate cu rinichi
prelevaţi de la donatori în moarte cerebrală, iar 40 de receptori au fost
copii. În afara
deschiderii activităţii de transplant de organe în România, care s-a petrecut
în acest centru la 13 februarie 1980, unde s-a realizat primul transplant
renal, în Centrul de la Fundeni s-au efectuat şi primele transplante cu rinichi
de la donatori în moarte cerebrală (prin prelevare multi-organ la adulţi, în
1997 şi la copii în 1999), precum şi primele transplante la receptori diabetici
în 1998, dar şi primele transplante la receptor suferind de neoplasme de aparat
urinar. Astfel de transplante s-au efectuat în 1998 la adult şi în 2004 la
copil.
Tot în Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal de la Fundeni, în perioada 1994-1997, s-a elaborat Legea transplantului care a intrat în vigoare în anul 1998, iar din 2000 s-au introdus tehnicile de imunologie de transplant prin biologie moleculară.
Potrivit prof.dr. Ionel Sinescu, directorul Centrului, rezultatele activităţii de transplant renal de la Fundeni sunt superpozabile centrelor de renume din Europa, iar densitatea activităţii, mai mult de 100 de transplante renale pe an în ultimii trei ani, situează centrul bucureştean pe primul loc în medicina românească şi printre primele în cadrul transplantologiei europene.