Un articol apărut recent în Journal of the Royal Society of Medicine atenţionează asupra
anumitor complicaţii din sfera digestivă asociate cu abuzul de cocaină, care de
multe ori sunt severe şi pot pune în pericol viaţa persoanei respective,
necesitând intervenţie chirurgicală de urgenţă. „În cazuri extreme pacientul
poate să rămână cu colostomie”, spune dr.Luke Meleagros, chirurg la Spitalul
Universitar
North Middlesex din Marea Britanie.
Numărul consumatorilor de cocaină a crescut mult în ultimii 10 ani, circa 334.000 de persoane abuzează de acest drog lunar în Anglia, conform estimărilor, acest lucru reprezentând o problemă serioasă de sănătate publică mai ales în Londra. Medicii se aşteaptă din acest motiv şi la creşterea numărului de cazuri care se soldează cu complicaţii severe, autorii articolului amintind două cazuri recente de perforaţie gastro-intestinală prin urma abuzului de cocaină.
„Complicaţiile abdominale sunt mult mai frecvente la persoanele care folosesc forma cristalizată a cocainei (cocaina crack), mai ales în regiunile sărace, defavorizate de la periferia oraşelor mari, deşi credem că aceste complicaţii apar mai frecvent şi în alte părţi doar că nu sunt recunoscute sau raportate ca atare”, este de părere dr Meleagros.
Deşi afectele adverse din sfera digestivă date de abuzul de droguri sunt mai rare (faţă de cele respiratorii sau de genul durerilor toracice), totuşi acestea par mai bine documentate în Statele Unite, probabil datorită prevalenţei crescute a acestui obicei. Simptomele includ dureri abdominale, greţuri, vărsături şi frecvent scaune diareice cu sânge, care debutează de obicei după o oră de la administrarea drogului şi pot dura până la 48 de ore. Diagnosticul de abdomen acut este destul de dificil de stabilit în asemena cazuri, necesitând o înaltă suspiciune clinică. Medicii terbuie să fie atenţi în special la ischemia mesenterică şi perforaţiile gastrointestinale care afectează în primul rând generaţia tânără.