Farmaciile vor epuiza banii pentru compensate şi în martie, ca şi în februarie
Cele 116 farmacii din judeţul Timiş, care sunt în
relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), vor
primi în luna martie tot 5,1 milioane de lei noi, ca şi în februarie. Purtătorul
de cuvânt al CJAS Timiş, Mariana Mocioalcă, a precizat pentru Rompres, că
laboratoarelor le-a fost alocată suma de 1,1 milioane de lei, iar spitalelor 15
milioane de lei, menţionând că sumele
În următorii trei ani se vor investi 960 de milioane de euro în infrastructura de sănătate
În următorii trei ani se vor investi 960 de milioane
de euro pentru infrastructura de sănătate, a declarat ministrul sănătăţii,
Eugen Nicolăescu într-o conferinţă de presă organizată la Târgu Mureş. "Suma
globală pentru infrastructura în sănătate, în spitale şi în dotarea cu
aparatură, cam 80% din ce-şi doresc spitalele din România, se ridică la 960 de
milioane de euro", a arătat ministrul, adăugând că se
Spitalul Judeţean Braşov va intra într-un proces de modernizare
Spitalul Judeţean Braşov va intra într-un proces de
modernizare, astfel că, într-un an, un an şi jumătate va ajunge la standarde
corecte, a declarat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după o vizită
efectuată la această unitate sanitară. "Spitalul are o serie de probleme,
mai ales în ceea ce priveşte dotările. Aparatura
este învechită de circa 30 de ani, în unele secţii am văzut şi aparatură foarte modernă,
Deodorantele pot determina apariţia cancerului mamar?
Substanţele chimice prezente în deodorantele moderne
pot intra în piele şi stimula secreţia de estrogen - proces care creşte riscul
apariţiei cancerului mamar, conform unui nou studiu, preluat de Ananova. „Din
moment ce este ştiut faptul că estrogenul este implicat în dezvoltarea şi
progresul cancerului mamar, orice substanţă din mediul înconjurător care
prezintă activitate estrogenică şi care
Medicii îşi vor face sindicate
În ultimele trei luni de zile corpul medical s-a
gândit să se constituie în sindicate pe diferite specialităţi, întrucât
Colegiul Medicilor din România nu a reuşit să îmbunătăţească nici imaginea
medicilor, nici condiţiile şi nici statutul profesional, a afirmat dr. ªerban
Bubenec, prim-vicepreşedinte al PPCD, subliniind că în următoarele şase luni
Guvernul se va confrunta cu cereri salariale din partea
Medicamentele pentru diabetici vor rămâne gratuite!
Ministerul Sănătăţii continuă seria analizelor privind perfecţionarea
Programului Naţional de “Prevenţie şi Control în diabet şi alte boli de
nutriţie”, precum şi a modului de administrare a tratamentului gratuit al
bolnavilor cu diabet zaharat înscrişi în acest program. “Aşa cum am şi
declarat, în acest an intenţionăm să reorganizăm Programul Naţional de Diabet
al Ministerului Sănătăţii şi să restructurăm
Taxa pe viciu a fost iniţiată de PPCD ca suprataxă pentru sănătate
Taxa pe viciu a fost iniţiată de către Partidul
Popular Creştin Democrat (PPCD) în 18 august 2005, susţine
prim-vicepreşedintele acestei formaţiuni politice, dr. ªerban Bubenec. El a
menţionat că această soluţie a fost propusă pentru a atrage fonduri în sistemul
de sănătate care este subfinanţat. PPCD a cerut introducerea unei suprataxe
pentru sănătate la fiecare pachet de ţigări vândut, în valoare
CNAS doreşte să scoată valoarea de contract de la farmacii
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)
intenţionează să scoată valoarea de contract (plafonul) de la farmacii şi să
găsească noi criterii astfel încât să nu mai existe disfuncţionalităţi şi
pacientul să alerge de la o farmacie la alta, a declarat dr. Vasile
Cepoi, director executiv al CNSAS, precizând că se au în vedere două
modalităţi. Una se referă la plata înapoi (clawback), care ar însemna
Şanse pentru o viaţă fără ochelari pentru suferinzii de cataractă
O operaţie revoluţionară, de implant de cristalin
artificial, le redă românilor suferinzi de cataractă speranţa unei vieţi fără
ochelari, cu o vedere cât se poate de normală. "Importată" de cuplul
de medici Cristian şi Ozana Moraru, titularii unei clinici oftalmologice
particulare din Capitală, operaţia a fost prezentată la Hotel Crowne Plaza, în
cadrul unei demonstraţii transmise în direct de la clinica respectivă.
Berea, efecte antiinflamatoare?
Berea, la
fel ca şi vinul roşu şi ceaiul verde, prezintă efecte antiinflamatoare, susţin
oamenii de ştiinţă de la Universitatea medicală din Innsbruck, Austria,
subliniind că aceste binefaceri pentru sănătate sunt valabile şi cazul berii
fără alcool, relatează AFP. "Pe baza noilor noastre descoperiri, berea trebuie adăugată la lista
băuturilor care conţin compuşi cu potenţială acţiune antiinflamatoare", a
declarat
Gripa aviară, un mister care datează de doi ani
Experţi din
ţările membre Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animale, care s-au reunit de urgenţă pentru două zile la
Paris, au deplâns modestele cunoştinţe despre gripa aviară de care dispun la
peste doi ani de la declanşarea actualei crize care pare să se extindă tot mai
mult, informează AFP. "Ce specii transmit virusul ? Ce rol joacă păsările
migratoare în transmiterea acestuia ? Cât de importante sunt contaminările
AF267B - o nouă substanţă care ar putea bloca progresia bolii Alzheimer
Se pare că noua substanţă, denumită AF267B, descoperită
de către Cercetătorii de la Universitatea California Irvine în urma
experimentelor pe animale de laborator nu numai că poate ameliora semnificativ
disfuncţia cognitivă din cadrul bolii Alzheimer dar poate să blocheze progresia
leziunilor şi chiar să reducă dimensiunile plăcilor de amiloid producătoare de
injurii cerebrale în regiunile corticale
Liberalizarea antidiabeticelor orale
Ministrul sănătăţii, dl. Eugen Nicolăescu, a anunţat
la Braşov liberalizarea vânzării medicamentelor anti-diabet care se
administrează pe cale orală, precizând că acestea vor putea fi cumpărate din
toate farmaciile. "Vrem să liberalizăm în totalitate medicamentele orale
pentru diabetici, iar insulina se va lua de la farmaciile acreditate, începând
cu 1 aprilie", a precizat ministrul, subliniind că la programul de
Spital de urgenţă în Sibiu până în 2008
Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a promis
sibienilor că vor avea primul spital de urgenţă din judeţ până la începutul
anului 2008, dotat la cele mai înalte standarde europene."Vrem un spital
pentru următorii 50 de ani modern şi dotat la cel mai înalt nivel de aparatură.
Spitalul va beneficia de tehnologii performante. Este o promisiune, un
angajament faţă de sibieni. Spitalul va funcţiona cel târziu
Opt mii de cazuri de cancer în Maramureş
Cel puţin 8.000 de persoane bolnave de cancer se
află în atenţia medicilor maramureşeni
şi sub tratamente, anual înregistrându-se câte 400 de cazuri noi, conform unei
statistici interne a Spitalului Judeţean din Baia Mare. Pe
primul loc se află cancerul bronho-pulmonar, urmat de cancerul genital, de sân,
col uterin şi digestiv. Observaţiile medicale arată o creştere importantă a
cazurilor de cancer
Protocol pentru eliberarea medicamentelor în farmacii
Ministrul Sănătăţii, dl.
Eugen Nicolăescu, se va întâlni la sfârşitul săptămânii viitoare cu reprezentanţii
Colegiului Farmaciştilor, ai Patronatatului Farmaciştilor şi ai Comisiei
Ministerului Sănătăţii pentru Medicina de Urgenţă pentru a discuta despre
regimul eliberării medicamentelor în farmacii. Reprezentanţii ministerului şi
ai farmaciştilor vor să semneze un protocol în care să fie stabilite cu exactitate
Majoritatea cancerelor la copii sunt de origine genetică
Majoritatea cancerelor la copii (între 70-80%) sunt de
origine genetică, restul fiind puse pe seama factorilor de mediu şi infecţioşi,
a declarat prof. dr. Constantin Arion, şeful Clinicii de
Pediatrie de la Institutul Fundeni. El a precizat că în leucemii componenta
genetică este esenţială. Sunt modificări genetice, greşeli ale propriului
sistem genetic ce pot fi identificate. În privinţa factorilor infecţioşi,
specialistul
Oamenii de ştiinţă, pe urmele viermelui de gheaţă...
Un vierme de dimensiuni mici care trăieşte în gheţari
şi sub zăpadă atrage din ce în ce mai mult atenţia comunităţii ştiinţifice în
domenii precum transplantul de organe şi existenţa vieţii pe alte planete,
informează Associated Press. Viermele de gheaţă (Solifugus - cel care se
fereşte de Soare n.r.) populează zonele nordice de coastă din Alaska şi British
Columbia şi până în Washington şi Oregon.
H5N1: o epizootie care nu poate fi eradicată, apreciază Markos Kyprianou
Actuala epizootie de gripă aviară este imposibil de
eradicat la păsările sălbatice, care sunt un purtător al virusului, şi va
trebui să se ţină cont de acest lucru un anumit timp de acum înainte, a
avertizat comisarul european pentru sănătate Markos Kyprianou.”Trebuie
să fim realişti, este o problemă care va mai rămâne prezentă o anumită bucată
de vreme", a declarat presei Markos Kyprianou, la Viena,
Rezidenţiat- test de departajare
Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul
Sanitar Bucureşti anunţă ca la data de 16 martie 2006 organizează testul de
departajare pentru candidaţii înscrişi la programul de pregătire în cea de a
doua specialitate înrudită în regim cu taxă. Candidaţii care doresc sa susţină
testul de departajare, vor depune până la data de 08 martie 2006 (inclusiv), o
cerere prin care solicită participarea la proba
Mai multe articole...
- Certificatele medicale pe hârtie securizată
- Fumatul ameninţă şi vederea!
- Comisia Europeană propune interzicerea mercurului în termometrele medicale
- Campanie comună de informare pe tema gripei aviare
- Shakespeare a decedat de cancer?
- Consumul de cacao scade tensiunea arterială şi rata mortalităţii
- A crescut alarmant numărul hepatitelor virale!
- Ceramica de oxid de zirconiu, materialul dentar al viitorului
- Mulţumiri pentru aspirină!
- Trei sferturi dintre farmaciile verificate de CJAS Timiş au fost găsite în neregulă
- Vitaminele şi rolul lor antioxidant, la începutul primăverii
- Infecţie cu virusul Hantaan, confirmată în premieră, în România
- Posibilă epidemie "masivă" de gripă aviară în China
- Prevenirea ITS & HIV/SIDA în unităţile militare ale MApN din România
- Al 20-lea deces din cauza gripei aviare în Indonezia
- Unii lucrează ca să trăiască, alţii trăiesc ca să lucreze
- Primele cazuri de gripă aviară confirmate în Elveţia
- Investiţii în modernizarea spitalelor prahovene
- Se caută un fizioterapeut pentru Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Bârlad
- Societatea Ornitologică Română înfiinţează centre de monitorizare a păsărilor sălbatice
Citeste si...
Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!
Copyright 2004-2018 Reteaua de sanatate Medifarma