Numărul intervenţiilor jandarmilor bucureşteni la solicitări prin apelarea 112 a crescut anul trecut faţă de 2011
Numărul de cazuri la care jandarmii bucureşteni au intervenit la solicitări prin apelarea numărului 112 a crescut anul trecut faţă de 2011 iar timpul de reacţie al echipajelor s-a diminuat, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) emis vineri...
"Deşi numărul de cazuri la care s-a intervenit a crescut de la 78 în anul 2011 la 100 în 2012, timpul de reacţie al echipajelor Jandarmeriei s-a diminuat de la 10 minute în 2011 la o medie de 9,40 de minute în 2012", relevă sursa citată.

Se pare că daltoniştii vor putea în sfârşit să perceapă spectrul complet al culorilor, cercetătorii reuşind să realizeze lentile care permit distingerea roşului de verde.
Ministerul Sănătăţii intenţionează să pună în dezbatere publică, până la jumătatea acestui an, un nou proiect de lege a malpraxisului, informează un comunicat de presă al ministerului remis vineri AGERPRES.
Ziua Numărului Unic 112 este marcată luni la nivel european, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 - 2005.
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat joi că la fiecare două minute un echipaj SMURD a fost implicat într-o intervenţie, în 2012.
Tratamentul cu Sildenafil al hipertensiunii pulmonare este utilizat de mai mulţi ani şi este recomandat în ghidurile şi protocoalele acceptate în SUA şi în Europa iar medicii de la Spitalul "Sf.Maria" din Iaşi au procedat potrivit conduitei medicale recomandate şi acest lucru este dovedit şi de rezultatul terapeutic favorabil obţinut la copiii trataţi, precizează Colegiul Medicilor din Romania (CMR) referindu-se la ''scandalul'' tratării unor copii cu Viagra.
Două unităţi spitaliceşti din Bucureşti, respectiv Spitalul Sf. Pantelimon şi Spitalul Maria S. Curie, au beneficiat de investiţii în valoare de 135.000 lei din partea Grupului Rompetrol, pentru implementarea mai multor proiecte de sănătate, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES...
Niciun medic nu va pleca acasă după aprobarea ordonanţei de urgenţă referitoare la trecerea unui număr de 13 spitale din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Sănătăţii, a declarat miercuri, la Guvern, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.






