Noutati

Arixtra- aprobat de către Comisia Europeană

on . . Accesări: 5259

GlaxoSmithKline a anunţat azi faptul că Arixtra (fondaparinux sodium) a fost aprobat de către Comisia Europeană pentru prevenirea evenimentelor trombo-embolice la pacienţii care sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale abdominale cu risc, cum ar fi cele pentru cancere intraabdominale. Decizia Comisiei Europene s-a bazat pe rezultatele studiului PEGASUS (PEntasaccharide GenerAl SUrgery Study). Acest studiu demonstrează că Arixtra este cel puţin la fel de eficace ca şi dalteparina în prevenirea apariţiei complicaţiilor trombembolice: 4,6% din pacienţii trataţi cu Arixtra au prezentat tromboză venoasă, comparativ cu 6,1% din cei trataţi cu dalteparină.
   PEGASUS a fost un studiu dublu-orb ce s-a desfăşurat în 131 de centre din 22 de ţări. Un total de 2927 de pacienţi a beneficiat de tratament fie cu Arixtra 2,5mg o dată pe zi, fie cu dalteparină 5000 UI/zi. Dintre pacienţi 69% au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale pentru cancer. Hemoragie majoră a apărut la 3,4% din pacienţii trataţi cu Arixtra, comparativ cu 2,4% din cei trataţi cu dalteparină. La 10 zile de la intervenţie 4,6% din pacienţii care au beneficiat de Arixtra au prezentat evenimente tromb-embolice precum şi 6,1% din cei trataţi cu dalteparină.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!