Compania farmaceutică elveţiană
Novartis a obţinut aprobarea pentru comercializarea pe piaţa UE a
medicamentului Tasigna (Nilotinib), folosit de bolnavii de leucemie mieloidă
cronică (LMC) în SUA şi Elveţia. ”Aprobarea Tasigna ne oferă şansa de a-i ajuta
pe mai mulţi bolnavi de LMC”, se arată într-un comunicat de presă al lui David
Epstein, preşedintele şi directorul executiv al diviziei ecologice a companiei
Novartis. Leucemia mieloidă cronică este una din formele cele mai comune de
leucemie (15% din cazuri). Este o boală mieloproliferativă cronică, clonală
care apare prin transformare neoplazică la nivelul celulei stem multipotente. Leucemia
mieloidă cronică este prima boală neoplazică umană în care s-a descris o
anomalie cromozomală constantă şi caracteristică: cromozomul Philapdelphia.
Tratamentul este destinat pacienţilor cu leucemie mieloidă cronică, purtători ai cromozomului Philapdelphia (LMC Ph+), în fază accelerată sau în fază de cronică cu rezistenţă sau cu toxicitare ridicată la administrarea anterioară de imatinib. Compania farmaceutică elveţiană a precizat că Tasigna, luat de două ori pe zi, inhibă răspândirea celulelor care conţin acest cromozom, iar 49% dintre bolnavii trataţi au răspuns la tratament - lucru care nu se petrecea la administrarea altor medicamente. Medicamentul Tasigna poate fi de acum comercializat şi în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia şi Islanda.