Noutati

Amenzi la unităţile sanitare bucureştene

on . . Accesări: 3799

Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii Publice, împreună cu o echipă a Inspecţiei Sanitare de Stat, a efectuat în data de 1. februarie un control inopinat în două unităţi sanitare din Bucureşti: Spitalul Clinic Colentina şi Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului-secţia Polizu. “Astăzi, la o lună după instalarea managerilor profesionişti, am început controlul în spitale. Am început în Bucureşti, dar acţiunea va fi extinsă în întreaga ţară. Vreau să văd, pe teren, care sunt problemele efective din spitale. Pentru că reforma are la temelie profilaxia, şi aceste vizite au caracter profilactic. Vrem să evităm perpetuarea aspectelor negative, care au dus la acumularea de datorii, şi degradarea calităţii serviciilor medicale. Astăzi am fost în control la Colentina şi Polizu. Am fost în control cu o echipă de la Inspecţia Sanitară de Stat, care va lua măsurile ce se impun în urma neregulilor constatate. Vom analiza situaţia şi vom vedea în ce măsură se va implica MSP, care are chiar dreptul de a rezilia contractul cu managerii”, a spus Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii Publice.
 Echipa MSP a controlat începând de la blocurile alimentare şi spălătorii până la secţiile din spitale. În urma verificărilor, au fost constatate nereguli igienico-sanitare la ambele unităţi.
 Reprezentanţii Inspecţiei Sanitare de Stat au aplicat atât avertismente, cât şi amenzi în valoare de 23 800 RON. Amenzile au fost acordate persoanelor responsabile - manager de unitate, farmacist, asistent medical, fochist etc. Toate amenzile vor fi suportate de către aceste persoane, nu din bugetul spitalului.
 Inspectorii sanitari au întocmit fiecărei unităţi câte un plan de conformare, cu termene bine stabilite, pentru remedierea deficienţelor, pe care îl vor verifica periodic.
 Ministrul Sănătăţii Publice a anunţat că astfel de acţiuni vor fi realizate pe întreg teritoriul ţării în acest an.
 
Sursa: www.ms.ro

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!