Noutati

Amigdalita acută a copiilor necesită uneori tratament intensiv

on . . Accesări: 6069

Pentru a preveni infecţiile respiratorii recurente, tonsilofaringita copiilor cauzată de bacterii atipice necesită “tratament adecvat”, aceasta este concluzia unui articol publicat de cercetători italieni în numărul din iulie al revistei Clinical Infectious Diseases. ”În mai multe studii s-a demonstrat în mod clar că eradicarea bacteriilor atipice de la focarul infecţios este posibil numai când antibioticele macrolide sunt administrate timp de mai multe zile şi că un tratament inadecvat favorizează recurenţa infecţiei”, a declarat Dr. Nicola Principi, conducătorul investigaţiilor.
 Dr. Principi şi colegii săi de la Universitatea din Milano au urmărit istoria naturală a tonsilofaringitei acute asociată cu infecţie cauzată de bacterii atipice. Din 133 de copii cu tonsilofaringită, 40,6% au prezentat infecţie cu bacterii atipice, cel mai frecvent Mycoplasma pneumoniae sau Chlamydia pneumoniae.
 ”Terapia cu macrolide este considerată tratamentul electiv în cazul infecţiilor cu bacterii atipice la copii, celelate antibiotice eficiente pe acest grup de patogeni (chinolonele şi tetraciclina) fiind contraindicate în pediatrie datorită efectelor lor adverse”, a explicat Dr. Principi.
 ”Problema încă nerezolvată este reprezentată de durarta tratamentului”, a mai adăgat conducătorul studiului. “Încă nu există un consens bine definit, dacă este de ajuns o terapie de 14 zile, sau administrarea macrolidelor trebuie prelungit la trei săptămâni. Cei mai mulţi dintre autorii acestui studiu recomandă menţinerea tratamentului cât mai mult posibil”. (Reuters Health)
 Abstractul acestui articol poate fi accesat aici.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!