Noutati

Ambulanţă SMURD, achiziţionată din donaţiile populaţiei din impozitul pe venit

on . . Accesări: 5678

SMURD Târgu Mureş a achiziţionat o ambulanţă în valoare de 65.000 de euro din cota de 1% din impozitul pe venitul global, donată de populaţie în contul SMUCD (Societatea de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România), transmite corespondentul Rompres. Ambulanţa a fost prezentată locuitorilor din Târgu Mureş de coordonatorul SMURD, dr. Raed Arafat, care a explicat că, la sfârşitul anului  trecut, a fost virată o sumă de 274.454 RON (aproximativ 2,7 miliarde de lei vechi), care a provenit în mare parte de la contribuabili din judeţul Mureş.
 "Peste jumătate din fonduri au fost donate din Târgu Mureş, 190.000 lei noi (1,9 miliarde de lei vechi), dar şi de la contribuabili din Bucureşti şi restul ţării.
 Dr. Arafat a arătat că, pentru acest an, sumele colectate din contribuţii, care cresc la 2% din impozitul pe venitul global, vor fi dirijate către zonele din care au provenit banii, deoarece există o evidenţă clară în acest sens. Pentru SMURD s-au virat cele mai multe sume, la nivel naţional, dintre toate entităţile non-profit, iar noua maşină achiziţionată reprezintă un veritabil spital pe roţi", a spus dr. Raed Arafat.
 Într-o conferinţă de presă dr. Raed Arafat a subliniat că SMURD Târgu Mureş va mai primi o ambulanţă, prin contribuţia de 600.000 lei (6 miliarde de lei vechi) adusă de Consiliul local Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş."Viitoarea ambulanţă, ca echipare, va depăşi tot ce există până în acest moment la nivelul SMURD", a precizat Arafat.
 Ambulanţa achiziţionată în urma unei colecte a populaţiei din Târgu Mureş în 1998, va fi trimisă la punctul de urgenţă Târnăveni, iar o altă maşină, tip Fiat, primită ca donaţie de la italieni, va deservi zona Deda.(Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!