Noutati

MS: Proiectul privind statutul spitalelor nu schimbă destinaţia unităţilor medicale

on . . Accesări: 1903

 

 

 

Proiectul referitor la statutul spitalelor pus în dezbatere publică nu va schimba destinaţia spitalelor şi nu vor fi înfiinţate sau desfiinţate unităţi medicale de acest gen, a precizat Ministerul Sănătăţii.

"Ca urmare a discuţiilor purtate cu Federaţia Sanitas, Ministerul Sănătăţii înaintează o serie de propuneri şi precizări în vederea îmbunătăţirii proiectului pilot referitor la statutul spitalelor, astfel: nu se schimbă destinaţia spitalelor, spitalele nu se înfiinţează sau desfiinţează decât prin HG, prin decizia Guvernului.

Se modifică structura Consiliului de Administraţie propusă în formă actuală a proiectului, în sensul reducerii de la 3 la 2 a numărului reprezentanţilor care au responsabilitatea managementului (autorităţi locale)", se precizează într-un comunicat al MS postat pe site-ul instituţiei, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Sanitas. 

Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii CMR au căzut de acord asupra proiectului pilot privind statutul spitalelor

Potrivit sursei citate, MS va elabora normativele de personal, care vor fi obligatorii, pe activităţi, astfel încât să fie garantat un minim de personal, iar salarizarea personalului preluat în cadrul noii forme de organizare se va face pornind de la un minim prevăzut, potrivit legii salarizării personalului medical.

"Dezvoltarea spitalelor se va putea face din fonduri de investiţii şi din fondurile rezultate din recuperarea TVA, prin noile forme de organizare spitalele pilot putând fi plătitoare de TVA. Din Consiliul de Administraţie al spitalelor pilot va face parte o persoană desemnată de sindicatele reprezentative la nivel de unitate. Se va lua în calcul opţiunea stabilirii prin proiectul pilot a unei singure forme de reorganizare a spitalelor, respectiv regie autonomă. O nouă posibilă lege a salarizării personalului medical nu exclude proiectul pilot privind creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical, care adaugă la cadrul legal existent", adaugă MS.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!