Noutati

Voluntarii Crucii Roşii din Ilfov, campioni la acordarea primului-ajutor

on . . Accesări: 1658

crucea rosiePrefectura şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au premiat zece voluntari, tineri peste 18 ani, de la Crucea Roşie Ilfov, cu pachete şi diploma, după ce au ocupat primul loc la competiţia naţională a echipelor de prim-ajutor din cadrul Detaşamentului de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, organizată la Izvorani, între 13-15 septembrie.
 
"Am vrut să vă cunosc şi vă felicit pentru rezultatele voastre. Vreau să vă încurajez în continuare şi activitatea de voluntariat ar trebui încurajată, că la noi abia se naşte.

Sunt convinsă că veţi fi un exemplu şi pentru alţi tineri", a spus Cliseru. Tinerii au fost felicitaţi şi de şeful Crucii Roşii din Ilfov.

"Este încununarea unor ani de muncă. Sunt tineri, sunt ilfoveni. Este o mândrie personală, a întregului judeţ. Fără ei, noi nu putem exista. Le mulţumesc pentru dăruirea şi seriozitatea de care au dat dovadă în pregătirea lor. Sunt convins că putem demonstra că şi noi putem fi la fel de buni ca alţi voluntari din alte ţări", a spus directorul Crucea Roşie Ilfov, Niculae Mihalache.

Rezultatele bune ale voluntarilor din Ilfov au fost obţinute în urma unor demonstraţii perfecte de prim-ajutor şi încadrate în timp.
La competiţia de la Izvorani au participat opt echipe din opt regiuni.
Această calificare le dă dreptul tinerilor din Ilfov să reprezinte România la o competiţie europeană de prim-ajutor ce se va ţine anul viitor în Belgia.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!