În satul de vacanţă Vârtop, se va înfiinţa Centrul de pregătire pentru salvatori montani, în cadrul unui proiect finanţat din Fondul de Cooperare Româno-Elveţian.
În acest proiect, CJ Bihor are ca şi parteneri Cancelaria Statală St. Gallen, Spitalul din Grabbs şi Serviciul Public Salvamont Bihor.
'În ultimii ani, am fost şi suntem foarte implicaţi în îmbunătăţirea infrastructurii pentru atracţiile montane, în condiţiile în care a crescut şi numărul de turişti în zona montană a judeţului şi va creşte în continuare. De la an la an, constatăm că este o nevoie sporită de intervenţie a salvatorilor montani, în diferite locuri, moduri şi chiar simultan. Nu ajunge doar sufletul lor larg şi buna intenţie. (...) Prin acest proiect, venim să susţinem pregătirea profesională a celor care vor salva vieţi omeneşti în situaţii de urgenţă,' a declarat preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa.
'Aveţi o regiune sportivă de iarnă foarte interesantă care este apreciată şi în continuă creştere. Pentru aceasta trebuie să vă dezvoltaţi structurile pentru a îndeplini nevoile turiştilor. Aceasta este esenţa proiectului comun. Am venit cu mare drag în Oradea şi vă mulţumim pentru ospitalitatea cu care am fost primiţi,' a precizat Willi Haag, membru al Guvernului statal din St. Gallen, care a făcut parte din delegaţia elveţiană de experţi care s-a aflat miercuri la Oradea.
El a subliniat că delegaţia din Elveţia a vizitat amplasamentul viitorului centru şi a discutat cu membrii bihoreni ai proiectului. Totodată, el a menţionat că ambele echipe sunt 'foarte motivate' să pună în practică proiectul, cu atât mai mult cu cât există "o veche şi frumoasă colaborare", din 1999, între Bihor şi St. Gallen, concretizată în mai multe proiecte.
'Potenţialul turistic montan în Bihor este estimat de noi ca fiind foarte mare. Din acest motiv, este nevoie ca salvatorii să fie bine pregătiţi şi dotaţi. Sperăm ca prin expertiza noastră să susţinem scopul acestui proiect', a declarat, la rândul său, medicul Jochen Steinbrennen, directorul Spitalului din Grabbs.
Beneficiind de o finanţare totală de 293.116 franci elveţieni, din care 85% nerambursabilă şi 15% contribuţie a CJ Bihor, proiectul se va derula timp de 20 de luni, până în 31 octombrie 2016.
Proiectul prevede, în primul rând, construirea unui sediu, pe structuri uşoare, cu o suprafaţă de 200 metri pătraţi, şi dotarea cu echipamente specifice. În primul an, 27 de persoane, angajaţi şi voluntari, vor fi acreditate ca salvatori, alţi 20-25 de voluntari vor fi instruiţi ca salvatori montani, iar 25 vor demara un ciclu de pregătire.
Pinter Istvan, coordonatorul Serviciului Judeţean Salvamont, a subliniat că, după ce va fi inaugurat, centrul va continua să pregătească salvatori montani, în primul rând pentru judeţ, fiind un serviciu din subordinea CJ Bihor. Acest centru de perfecţionare va fi construit în proximitatea viitorului heliport din satul de vacanţă Vârtop, pentru ca exerciţiile pentru salvare aeriană să poată fi realizate mult mai uşor.
Va fi elaborat şi primul manual/cod de conduită din România al salvatorilor montani, integrând experienţa specialiştilor elveţieni în salvare pentru diferitele tipuri de intervenţii montane. De asemenea, proiectul mai cuprinde ateliere practice efectuate prin schimburi de experienţă atât în România cât şi în Elveţia, construirea unui mini poligon pentru antrenamente practice şi editarea de ghiduri şi materiale de informare pentru turişti cu privire la conduita în zona montană şi nu numai, în vederea prevenirii accidentelor.
Sursa foto: ebihoreanul.ro
Sursa: AGERPRES