Noutati

Neamţ: Spitalul orăşenesc Bicaz se redeschide luna viitoare, după 3 ani de nefuncţionare

on . . Accesări: 1666

spitalul orasenesc bicazPreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, a declarat că spitalul orăşenesc Bicaz se va redeschide în luna octombrie, după trei ani cât a fost închis şi va funcţiona cu 114 paturi.

Acesta a precizat că a discutat, joi, cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, iar acesta i-a promis că luna viitoare vor fi alocate 57 de paturi pentru spitalul bicăjean.

Alte 47 de paturi au fost deja transferate, prin semnătura ministrului Apărării, Mircea Duşa, de la Staţiunea 'Bălţăteşti', aflată în administrarea Armatei.   

Neamţ: Ministrul Sănătăţii a promis că se implică în redeschiderea spitalului din Bicaz

'Am discutat astăzi cu ministrul Sănătăţii şi mi-a promis că în luna octombrie vom avea suplimentarea de paturi. Şi banii sunt suplimentaţi prin Casa de Sănătate pentru funcţionarea spitalului de la Bicaz. Este o bucurie pentru noi că împreună cu primarul oraşului am reuşit să redeschidem acest spital. De fapt, acest spital nu a fost închis juridic şi s-a comis o ilegalitate că a fost închis', a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Spitalul orăşenesc din Bicaz a fost închis în 2010 deşi deservea circa 70.000 de locuitori de pe Valea Muntelui. 

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!