Nicolae Paulescu a fost nu numai descoperitorul insulinei, ci şi cel care a elaborat două lucrări monumentale de medicină, "Tratatul de Fiziologie Medicală" şi "Tratatul de Medicină", iar urmaşii său au o obligaţie morală faţă această personalitate, a subliniat vineri academician prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, cu prilejul marcării a 20 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu".
Instituţia a desfăşurat de-a lungul celor douăzeci de ani o activitate de prevenţie a diabetului şi a celorlalte boli metabolice, a reliefat prof. dr. Gabriela Radulian, şef de secţie în cadrul institutului.
"S-a implicat activ în tratarea pacienţilor cu diabet zaharat şi a complicaţiilor cronice ale acestuia. Aici se realizează o abordare multifactorială, prin prisma faptului că poate aborda în egală măsură toate complicaţiile diabetului zaharat, oculare, rinichi, complicaţii de tip neuropat şi în aceste condiţii implicarea specialiştilor noştri constituie elementul cel mai important", a afirmat Radulian.
La munca centrată pe pacient se adaugă şi valenţe ale cercetării ştiinţifice şi formarea specialiştilor, a punctat medicul.
Ea a subliniat că diabetul constituie o problemă serioasă de sănătate publică, având în vedere că în lume numărul pacienţilor s-a dublat în ultimii ani, ceea ce implică luarea unor măsuri de prevenţie şi de monitorizare a acestor pacienţi.
Potrivit prof. dr. Radulian, principala măsură de prevenţie este optimizarea stilului de viaţă, printr-o nutriţie echilibrată şi exerciţii fizice.
Prof. dr. Iulian Mincu, fost ministru al Sănătăţii şi cel care a avut iniţiativa înfiinţării institutului, a evidenţiat că diabetul este una dintre cele mai grave şi răspândite boli în lume, dar care poate fi stăpânită. El a opinat de asemenea că trebuie făcut mai mult pentru prevenţie.
"Este o onoare să mă aflu aici la această gală. Rezultatele obţinute în aceşti douăzeci de ani sunt remarcabile şi se datorează corpului medical de aici. Este o boală grea, imprevizibilă, care nu doare şi dacă nu este depistată la timp duce la complicaţii", a afirmat fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, cel care a aprobat înfiinţarea instituţiei.
El a punctat că institutul are o sarcină grea şi ar trebui să aibă şi o dotare corespunzătoare, având în vedere că cea de acum este din 1993.
Cu prilejul Zilelor Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu" a avut loc Gala de Excelenţă, în cadrul căreia au primit distincţii fostul premier Nicolae Văcăroiu, prof. dr. Iulian Mincu, fost ministru al Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii, Academia de Ştiinţe Medicale, Colegiul Medicilor, prof. dr. Maria Moţa, Mariana Graur, Doina Catrinoiu, Gabriela Creţeanu, Nicolae Hâncu, conf. dr. Vasilică Cristescu, dr. Alina Nicolau, prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, Gabriela Radulian, conf. dr. Cristian Serafinceanu, prof. dr. Dan Cheţa şi Radu Lichiardopol.
Sursa: AGERPRES