Noutati

Pacienţii ar putea mânca un iaurt probiotic în loc să ia antidepresive

on . . Accesări: 2324

iaurt.jpgIaurtul probiotic, renumit pentru faptul că ajută la menţinerea sănătăţii tractului intestinal, ar putea fi utilizat şi în tratamentul contra depresiei, potrivit unui studiu recent, realizat de cercetătorii de la University College Cork din Irlanda. Autorii acestui studiu au constatat că bacteriile din tractul intestinal au un efect direct asupra sănătăţii creierului şoarecilor, iar acest efect ar putea să existe şi în cazul oamenilor. Dacă creierul uman este influenţat în acelaşi fel, savanţii irlandezi consideră că această descoperire ar putea conduce la un nouă modalitate de tratare a depresiei şi a altor maladii care cauzează apariţia stării de anxietate.

Bolile intestinale au fost asociate deja în trecut cu maladiile psihice cauzatoare de stres, iar raportul dintre cele două categorii de maladii i-a determinat pe cercetători să studieze în detaliu această legătură. În cadrul acestui studiu, savanţii irlandezi au hrănit şoarecii cu un tip de "supă" ce conţinea Lactobacillus rhamnosus JB-1, o specie de bacterie care trăieşte în sistemul digestiv uman. ªoarecii hrăniţi cu acest tip de supă au prezentat mai puţine semne de stres, anxietate şi depresie, în comparaţie cu cei hrăniţi cu o supă obişnuită.

ªoarecii au fost puşi în situaţii stresante - au fost plasaţi într-un labirint -, iar cei care au fost hrăniţi cu acel tip de supă specială ce conţinea bacteria Lactobacillus rhamnosus JB-1 au sintetizat o cantitate mai mică de corticosteron, un hormon al stresului. John Cryan, coordonatorul studiului, a declarat pentru LiveScience: "Afectând aceste bacterii intestinale, poţi obţine un spectru robust şi destul de larg de efecte asupra reacţiilor chimice cerebrale şi asupra comportamentului. Fără a extrapola, acest lucru deschide calea spre obţinerea unor noi terapii care ar putea trata bolile psihice. Pacienţii ar putea mânca un iaurt probiotic în loc să ia antidepresive".

Cercetătorul irlandez consideră însă că persoanele care suferă de depresie nu pot să meargă pur şi simplu să cumpere orice fel de iaurt de la supermarketul local, deoarece eficienţa acestor produse depinde de tulpina probiotică inclusă în aceste produse lactate. În plus, Jon Cryan este de părere că probioticele cauzează pacienţilor mai puţine efecte secundare negative în comparaţie cu actualele medicamente contra anxietăţii, precum valiumul.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!