Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) alertează asupra creşterii obezităţii în ţările africane, a căror societate asociază slăbiciunea cu bolile şi sărăcia. În Mozambic, poliţiştii sunt atât de graşi încât nu îşi pot face bine datoria. Prin urmare, guvernul a creat un regim special, bazat pe o alimentaţie raţională şi mai mult efort fizic, pentru a
frâna ceea ce în această ţară şi în multe altele de pe continentul african începe să devină o problemă. Ca de exemplu în Nigeria, unde bogaţii preferă femeile grase, foarte grase. În asemenea măsură, încât miresele din Calabari, localitate din sudul ţării, petrec mai multe săptămâni la un centru de ”îngrăşare” înainte de nuntă. Sau în Niger, unde etnia djerma organizează un concurs de frumuseţe pe care îl câştigă femeia care are cele mai multe kilograme. Iar aceasta pentru că în Africa a fi slab este sinonim cu boala, sau sărăcia.
OMS, în studiul său intitulat ”Obezitate sau supraponderalitate”, alertează că se poate ajunge chiar la o ”epidemie” pe continentul negru. Potrivit datelor acestui organism internaţional, cel puţin o treime din femeile africane şi un sfert din bărbaţi sunt supraponderali. Iar în zece ani, OMS estimează că numărul lor va creşte cu 41% în rândul femeilor şi cu 30% în cel al bărbaţilor. În Africa de Sud s-a publicat recent un studiu intitulat Demografie şi Sănătate care reflectă indicii de supraponderalitate: 29% la băbaţi şi 56% la femei, dintre care 9% şi, respectiv, 29% sunt obezi.
Mai mult chiar, 46% la sută dintre femeile cu vârste între 45 şi 64 de ani au indicele masei corporale mai mare de 30 (când maxima este de 25 iar minima de 18,5). Prin urmare, raportul conchide: ”În primul rând, ceea ce sugerează aceste cifre este că indicele de malnutriţie între femeile africane este, de fapt, supranutriţie, cu nivele înalte de obezitate”.
Guvernul Mauritaniei (una din ţările africane cu cele mai multe femei obeze) a lansat o campanie de televiziune în încercarea de a frâna supraalimentarea. Cu multă subtilitate, unul din aceste anunţuri publicitare prezintă un grup de invitaţi (primirea de oaspeţi acasă este un lucru sfânt pe continent) care se servesc singuri din frigider fără ajutorul gazdei, o femeie care este atât de grasă încât nu se poate mişca de pe canapea.
Însă campania a avut puţin succes, după cum asigură OMS, care avertizează faţă şi de alte riscuri. Medicamentele în Africa obişnuiesc să se vândă pe stradă, având drept provenienţă piaţa neagră. Africanii sunt foarte legaţi de medicina alternativă, de vraci şi de magie, şi mulţi medici de pe continent au călătorit în China pentru a-şi extinde cunoştinţele. Unul din medicamentele cele mai populare în comerţul stradal este ”dexametazona”, un cortisteroid care se foloseşte inclusiv în tratamentele oncologice şi care are drept efect secundar creşterea în greutate.
Asociaţia Internaţională pentru Studiul Obezităţii, adaugă mai multe date la cele publicate de OMS. Astfel, profesorul Phillip James este de părere că ”supraponderalitatea la copii şi la adolescenţi prezintă probleme masive”. ªi aminteşte că ”Africa este un continent subdezvoltat”, prin urmare ”populaţia trebuie să fie sănătoasă pentru a fi productivă şi a nu provoca alte probleme economice”. Hipertensiune, colesterol, atacuri de inimă, diabet. Efectele secundare ale obezităţii sunt nenumărate, iar într-o lume în care serviciile medicale nu dispun de mijloace suficiente, riscul pentru populaţie se transformă într-un pericol grav.
Însă a pierde din greutate este în Africa un stigmat, o societate întreagă te ia la întrebări; sunt prea mulţi anii în care slăbiciunea era sinonimă cu suferinţa.Tuberculoza, SIDA, foametea, războiul. Acestea sunt epidemiile care continuă să afecteze continentul african, dar care se confruntă acum cu o epidemie nouă: obezitatea. /Rompres/