Infractul miocardic, accidentele vasculare cerebrale ischemice, intervenţiile chirurgicale majore, etc, sunt stările care obligă milioane de persoane să urmeze cure lungi cu medicamente anticoagulante. Doza corectă variază de la un individ la altul, stabilirea ei de către medici de multe ori fiind foarte dificilă. Cercetătorii de la Universitatea din Washington cred că o genă implicată în procesul de coagulare ar putea juca un rol important în răspunsul necorespunzător la medicaţia anticoagulantă.
Studiul a fost sprijinit de NIH (National Institutes of Health), obiectivul fiind aprecierea rolului variaţiilor genetice în răspunsul dat la warfarină, medicamentul anticoagulant oral cel mai des folosit (aproximativ 2 milioane de persoane consumând warfarină în Statele Unite la ora actuală), dat fiind importanţa identificării dozei corecte pentru a preveni efectele adverse potenţial fatale ale supra- sau subdozării (sângerări masive respectiv tromboze)Se pare că variaţiile genei care codifică enzima CYP2C9 cu rol în metabolizarea warfarinei sunt asociate cu variabilitatea dozei necesare în circa 10% a cazurilor, dar teste pentru depistarea acestor variaţii genetice încă nu pot fi folosite de rutină.
VKORC1 (Vitamin K epoxid reductase) este o altă genă implicată în procesul anticoagulant care este responsabilă pentru variaţia dozelor de warfarină necesară într-un procent de 25% a cazurilor, prezenţa unei anumite variaţii ale acestei gene la diferite persoane fiind corelată cu aceleaşi doze necesare de anticoagulant la persoanale respective.
