Noutati

Apariţia unei tulpini incurabile de tuberculoză este o ameninţare reală

on . . Accesări: 5099

Apariţia unei tulpini incurabile de tuberculoză este o ameninţare reală, având în vedere că această maladie dă din ce în ce mai mult dovadă de rezistenţă la tratamentele medicale, au subliniat experţi internaţionali participanţi la Congresul mondial al sănătăţii pulmonare, care s-a desfăşurat în Africa de sud. ''Pericolul este real'', a avertizat Mario Raviglione, directorul departamentului pentru tuberculoază din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii /OMS/. El a notat că ''scenariile apocaliptice nu sunt foarte probabile, dar nici imposibile''. Jerald Sadoff, preşedintele Fundaţiei Aeras pentru un vaccin global împotriva tuberculozei, a explicat că s-a înregistrat o înmulţire a cazurilor de tuberculoză multirezistentă şi ultrarezistentă la tratamente. Circa două miliarde de oameni din lume sunt afectaţi de bacilul tuberculozei şi 1.6 milioane de oameni mor anual din cauza acestui bacil, îndeosebi dintre persoanele purtătoare ale virusului SIDA /HIV/, al căror sistem imunitar este slăbit. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!