Noutati

APCE cere elaborarea unei convenţii internaţionale împotriva contrafacerii medicamentelor

on . . Accesări: 4984

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei /APCE/ s-a pronunţat în ultima zi a sesiunii sale de primăvară, în favoarea elaborării unei convenţii internaţionale care să incrimineze penal contrafacerea medicamentelor. În recomandarea adoptată vineri, APCE a denunţat fenomenul contrafacerii medicamentelor, avertizând că acesta a devenit o industrie ce provoacă anual decesul a sute de mii de oameni şi poate fi asociată cu o formă de criminalitate organizată.
 Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică /OCED/, medicamentele contrafăcute reprezintă 10% din piaţa mondială a medicamentelor, pierderile industriei de profil fiind estimate la 500 miliarde de euro în fiecare an.
 Consecinţele contrafacerii medicamentelor /propriu-zise, generice, dispozitive medicale, cosmetice, produse veterinare/ se traduc prin prejudicii aduse sănătăţii publice, economiei şi societăţii în ansamblul său. Fenomenul s-a amplificat în urma vânzării de medicamente prin Internet, mai constată APCE.
 Adunarea recomandă, între altele, statelor membre şi nemembre ale Consiliului Europei să instituie campanii de informare a publicului asupra riscurilor utilizării medicamentelor contrafăcute, să prevadă un sistem de trasabilitate a medicamentelor, să pună la punct un program de formare a personalului din domeniul farmaceutic. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!