Noutati

Directorul Spitalului Universitar vrea să plătească medicii în funcţie de performanţe

on . . Accesări: 3222

Directorul Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă, conf. dr. Gheorghe Iana, susţine că medicii ar trebui să fie plătiţi în funcţie de performanţe şi de preocuparea pentru actul medical. El a explicat, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia jurnaliştilor din domeniul medical, că a demarat la spitalul pe care îl conduce o monitorizare a medicilor după criteriile de performanţă, prezenţa la program şi aprecierile pacienţilor.
 Pe site-ul Spitalului Clinic Universitar figurează date despre performanţele fiecărui medic din cadrul acestei unităţi. Conf. dr. Gheorghe Iana a precizat că prin această monitorizare a dorit să facă cunoscută o problemă care există şi care trebuie rezolvată. Acest lucru însă nu poate fi efectuat imediat, ci după ce se va face o analiză a întregii activităţi a medicilor. El a menţionat că în spital sunt aproximativ 30-35 de medici care nu îşi justifică activitatea, dintr-un total de peste 700.
 ''Medicii trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi schimbe mentalitatea şi să nu mai stea până la ora 12,00 la Spitalul de Urgenţă, iar apoi să se ducă la cabinetele private. Programul trebuie să înceapă la ora 8,00 şi să se termine la 17,00 - 18,00", a spus Iana. El a adăugat că şomajul medicilor nu trebuie să fie o sperietoare, pentru că cei care au ales meseria de medic trebuie să se supună rigorilor medicinei.
 La rândul său, prof. dr. Dorin Sarafoleanu de la Spitalul "Sf. Maria" a menţionat că managerul trebuie să reuşească să armonizeze întreaga activitate a spitalului, să aibă echipe interdisciplinare la consult.
 Referindu-se la pregătirea rezidenţilor în spitale, prof. dr. Sarafoleanu a menţionat că în Uniunea Europeană aceştia se pregătesc în unităţi pluriprofilate şi nu în unităţi cu monoprofil.
 Directorul ªcolii Naţionale de Îmbunătăţire Medicală, dr. Florin Solociuc, a apreciat iniţiativa Spitalului Universitar. El a explicat că se poate interveni dacă un medic nu-şi îndeplineşte îndatoririle profesionale, pentru că obţine un punctaj nesatisfăcător, iar Codul muncii permite ca acestuia să i se desfacă contractul de muncă.
 În ceea ce priveşte cauzele care au dus la această situaţie, conf. dr. Gheorghe Iana a spus că acestea sunt, pe de o parte, de ordin economic, iar, pe de altă parte, un management de proastă calitate. ''Managementul, din păcate, nu s-a îmbunătăţit după concursul susţinut recent'', a mai spus directorul Spitalului Universitar. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!