La 9 ianuarie 2006 elicopterul EC
135, aparţinând MAI, care efectua misiuni SMURD la Iaşi şi zona Moldovei, s-a
prăbuşit în timpul unui zbor tehnic de verificare a motoarelor şi înălţimii.
Cele patru persoane aflate la bord au murit pe loc. Conform concluziilor
comisiei de anchetă „cauza determinantă în producerea catastrofei aviatice a constituit-o intrarea accidentală a
elicopterului într-o zonă de forfecare, asociată
unei inversiuni termice la joasă altitudine, fapt ce a produs creşterea
accentuată a altitudinii barometrice şi scăderea rapidă a vitezei la zero,
descărcarea rotorului portant şi intrarea aeronavei în inel turbionar. Acest
fapt a fost generat de înscrierea elicopterului pe o traiectorie de zbor, caracterizată
de ineficacitatea aerodinamică a comenzilor, unghiuri mari de înclinare şi
tangaj, care au dus la intrarea aeronavei într-o evoluţie descendentă, cu un
unghi de picaj şi viteză verticală mare până la impactul violent cu solul'', au
stabilit experţii MAI.
Elicopterul s-a prăbuşit de la o altitudine de 300 metri, după o ascensiune necontrolată de peste 100 de metri, a spus preşedintele comisiei de anchetă.
Un alt accident de acest gen în ţara noastră s-a petrecut la 5 martie 2003 şi s-a soldat cu moartea a patru persoane. Atunci, un elicopter de tip Alouette YAR 316 B, aparţinând S.C. Transgaz Mediaş şi închiriat, din februarie 2002, de Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare - SMURD Târgu Mureş pentru transporturi medicale de urgenţă, s-a prăbuşit pe o colină situată la circa 4 km de comuna Cojocna, judetul Cluj, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
La bordul elicopterului se aflau un medic, un asistent medical şi cei doi piloţi. Echipajul se întorcea de la Budapesta, dintr-o misiune de urgenţă. Cele patru persoane şi-au pierdut viaţa.
În vara anului 2000, un accident asemănător a avut loc pe un câmp din apropierea localităţii Sighişoara. Pilotul Nicolae Marian a reuşit să aterizeze forţat, dar, în urma impactului cu solul, trei din cei şase pasageri ai elicopterului au fost internaţi în stare gravă.
Sâmbătă, 23 decembrie, la ora 13,30, elicopterul SMURD Târgu Mureş s-a prăbuşit în zona Pasului Tihuţa, având la bord personalul navigant şi echipa medicală de intervenţie, care se deplasa la un caz în Vatra Dornei. (Rompres)