Noutati

Colegiul Medicilor consideră că nu există o colaborare cu autorităţile

on . . Accesări: 4029

Colegilor Medicilor din România a organizat joi, la Camera de Comerţ şi Industrie, o dezbatere pe câteva teme importante pentru sistemul de sănătate cum ar fi colaborarea Colegiului cu autorităţile, legislaţia actuală

şi vânzarea cabinetelor către medicii de familie. În opinia reprezentanţilor CMR, nu există o colaborare între organismul profesional al doctorilor şi autorităţi, iar, dacă există, aceasta se rezumă la a cere formal un aviz.

În opinia prof.dr. Vasile Astărăstoaie, secretarul Colegiului, autorităţile din România nu s-au obişnuit să coopereze cu organismele profesionale şi societatea civilă în viaţa publică. El consideră că mai există încă totalitarism.

La rândul său, preşedintele CMR, prof.dr Mircea Cinteză, apreciază că această colaborare at trebui să aibă în vedere cu precădere alocaţiile bugetare pentru sănătate. În opinia sa, este inadmisibil ca România să aloce numai 150 de euro pentru un pacient.

În replică, directorul executiv al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Vasile Cepoi, a militat pentru dialogul cu Colegiul Medicilor din România care, în opinia sa, constituie un sprijin real. În ceea ce priveşte alocarea a numai 150 de euro pe cap de locuitor, dr. Cepoi a explicat că aceştia sunt banii pe care îi poate da pentru sănătate acum România. El a apreciat că e de mirare că se poate acorda asistenţă medicală cel puţin aparent mulţumitoare cu această sumă.

Directorul executiv al CNAS a spus că Ministerul Sănătăţii Publice a preluat două programe naţionale, respectiv cel pentru diabetul zaharat şi transplantul prin Agenţia Naţională de Transplant şi a elaborat un nou program de evaluare a stării de sănătate a populaţiei care vor degreva sistemul asigurărilor de aceste cheltuieli. Toate la un loc aduc o economie de 4.000 miliarde lei vechi pentru asigurări, a spus dr. Cepoi. El a menţionat că la această sumă se adaugă încă alte sume provenite de la cheltuielile salariale pentru rezidenţi şi cercetători care şi acestea, potrivit legii, sunt preluate de bugetul de stat. În total, sistemul asigurărilor va fi degrevat de cheltuieli care s-ar ridica, la o estimare grosieră, la 6.000 miliarde lei vechi, începând cu 1 ianuarie 2007, a subliniat dr. Cepoi.

El a precizat că noul contract-cadru prin care se reglementa acordarea serviciilor medicale către populaţie va aduce fonduri mai mari pentru îngrijirea medicală, fapt care se va resimţi în volumul de servicii medicale şi creşterea accesibilităţii la servicii medicale dar şi în calitatea serviciilor.

Privitor la controlul periodic al fiecărui cetăţean, directorul executiv al CNAS a menţionat că acesta a existat, dar că posibilităţile de finanţare au fost limitate şi, evident, eficienţa redusă. Programul Ministerului Sănătăţii este foarte ambiţios iar realizarea lui la termenul propus presupune o foarte bună organizare şi o activitate intensă din partea corpului medical şi a populaţiei, a spus dr. Cepoi.

Faptul că întreaga populaţei va fi evaluată este foarte important. Evaluarea va consta în evidenţierea factorilor de risc şi încadrarea populaţiei în grupe de risc pe baza unui examen clinic şi screening. De pildă, evaluarea se referă pentru diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, acestea având gradul cel mai mare de morbiditate.

Prof.dr. Sorin Oprescu, preşedintele Colegiului Medicilor a Municipiului Bucureşti, a opinat în legătură cu colaborarea Colegiului cu autorităţile, că aceasta poate fi o colaborare sau o confruntare, dar că este posibil să nu fie nici confruntare în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii desconsideră total corpul medical.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!