Noutati

"Gala Sănătăţii" va avea loc pe 18 decembrie la Palatul Parlamentului

on . . Accesări: 1413

 

 

 

În data de 18 decembrie, va avea loc la Palatul Parlamentului a V-a ediţia a "Galei Sănătăţii", un eveniment de marcă organizat de Sănătatea Media Group şi Primăria Sectorului 4, care va premia şi în acest an realizările deosebite din domeniul medical.

"Gala Sănătăţii este o manifestare de anvergură, care creează o imagine complexă în sfera domeniului sănătăţii. Toate realizările importante din 2014 şi toţi cei care au obţinut rezultate remarcabile în activităţi din domeniul medical, în acest an, vor intra în competiţie pentru premiile Galei.

Gala Sănătăţii se distinge în peisajul evenimentelor din domeniul sănătăţii prin faptul că aduce împreună cele mai mari nume ale medicinei româneşti actuale, peste 500 de invitaţi din zona sănătăţii şi din toate domeniile conexe sănătăţii, dar şi invitaţi de marcă din lumea academică internaţională", subliniază organizatorii prin intermediul unui comunicat remis presei vineri.

Toţi cei care activează în domeniul medical şi doresc să fie posibilii câştigători ai unuia dintre premii să trimită candidatura/ proiectele pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să intre în competiţie direct, accesând următorul link: http://www.galasanatatii.ro/inscriere.

Anul acesta vor fi acordate premii pentru: cea mai dinamică societate medicală (se acordă pentru activitatea intensă de susţinere a programelor de prevenţie şi tratament; premiază dezvoltarea de programe ştiinţifice şi implicarea în proiecte de dezvoltare şi modernizare a sistemului medical românesc), cea mai implicată asociaţie de pacienţi (se acordă pentru o activitate intensă în susţinerea proiectelor de informare, asistenţă şi sprijinire a pacienţilor; premiază cele mai utile proiecte iniţiate de asociaţiile de pacienţi şi implementate pentru persoanele cu diferite afecţiuni), cel mai performant management medical - sectorul public/ privat (se acordă pentru instituţia din sectorul public/ privat cu cele mai eficiente programe de dezvoltare şi cel mai productiv management al calităţii; se premiază pentru calitatea serviciilor de îngrijire a pacientului şi siguranţa acestuia, gradul de modernizare şi confort al instituţiilor, calitatea serviciilor medicale prestate şi profesionalismul personalului).

Vor mai fi acordate premii pentru: cel mai bun jurnalist pe sănătate (presă scrisă, televiziune, radio; se acordă pentru profesionalism, dedicare şi corectitudine în actul jurnalistic; premiază abordarea unor teme de maxim interes, actualitate şi utilitate publică din domeniul sănătăţii), pentru afirmare medicală internaţională (se acordă medicilor care se bucură de o recunoaştere la nivel internaţional a activităţii medicale şi ştiinţifice, prin prisma implicării în proiecte de cercetare internaţionale şi/ sau participării cu lucrări la congrese internaţionale în alte ţări), implicare în proiecte de cercetare (diferite surse de finanţare; se acordă medicilor implicaţi în proiecte de cercetare cu valoare ştiinţifică ridicată şi cu aplicabilitate practica deosebită, unde au ocupat poziţia de manager de proiect).

Alte premii care se vor decerna sunt pentru cardiologul anului (se acordă medicului cu cele mai importante şi excepţionale performanţe în domeniul cardiologiei în anul 2014) şi pentru studentul anului.

La această ediţie a galei, va fi jurizat, cu un juriu special, premiul pentru cel mai popular cadru didactic al anului (anii preclinici/ anii clinici).

O categorie de premii acordate de organizatorii evenimentului la fiecare ediţie sunt premiile speciale oferite pentru: 'Pasiune şi devotament', 'Întreaga carieră medicală' şi 'Premiile Explore Medicine TV'. 

Deadline-ul de trimitere a aplicaţiilor pentru toate categoriile de premii este data de 25 noiembrie, precizează organizatorii.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!