În perioada 25-29 octombrie, va avea loc în capitală campania "Parcurile Inimilor Fericite", în cadrul căreia cetăţenii vor beneficia de evaluări gratuite ale riscului cardiovascular, amenajându-se un punct de informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale în parcul Cişmigiu.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis joi AGERPRES, la punctul de informare cetăţenii vor putea să beneficieze de o electrocardiogramă, precum şi de măsurarea tensiunii arteriale sau a pulsului.
Medicii prezenţi la eveniment le vor face bucureştenilor şi recomandări cu privire la cele mai bune modalităţi prin care pot avea o inimă sănătoasă. De asemenea, în apropierea punctului de informare va fi amplasată o inimă 3D de trei metri cu ajutorul căreia oamenii prezenţi la eveniment vor putea vedea cum funcţionează acest organ vital, dar şi care este impactul fibrilaţiei atriale asupra inimii.
Fibrilaţia atrială este una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac, fiind prezentă în special la persoanele în vârstă. Este o afecţiune de multe ori fără simptome, în care inima bate neregulat şi nu poate pompa la fel de mult sânge ca una normală, în care ritmul este regulat. Nediagnosticată la timp şi netratată, poate conduce la accident vascular cerebral, o afecţiune cu urmări grave şi uneori chiar fatale, se arată în comunicatul citat.
În România se estimează că aproximativ 200.000 de oameni suferă de fibrilaţie atrială.
În cadrul campaniei, în primele două săptămâni din luna octombrie, aproape 1.000 de persoane s-au prezentat la punctele de informare ale campaniei din Cluj-Napoca şi Timişoara.
Dintre aceştia, aproximativ 7% prezentau simptomele fibrilaţiei atriale iar 60% au fost depistaţi cu risc crescut de a dezvolta boli cardiace.
Campania naţională "Parcurile Inimilor Fericite" este o iniţiativă a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei, Societatea Română de Cardiologie şi Societatea de Neurologie din România.
Sursa: AGERPRES