Noutati

Peste 90% dintre copiii şi adolescenţii din Statele Unite consumă prea multă sare

on . . Accesări: 1596

 

 

 

Un raport al Centrelor federale pentru controlul şi prevenirea bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC) relevă că peste 90% din copiii şi adolescenţii din SUA consumă prea multă sare, fiind astfel expuşi mai târziu în viaţă unui risc de hipertensiune arterială şi boli cardiovasculare.

În raportul publicat marţi, CDC îndeamnă agenţia americană responsabilă cu reglementările din domeniul alimentaţiei şi medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA) să ia măsuri imediate pentru a forţa industria alimentară şi restaurantele să limiteze utilizarea sării în produsele lor.

 

Copiii între 6 şi 18 ani consumă în medie de 3.279 de miligrame de sodiu pe zi, cu mult peste maximumul de 2.300 de miligrame recomandat de autorităţile federale. La acest nivel, susţin autorii studiului, "condamnăm prea mulţi copii la o moarte prematură din cauza bolilor cardiovasculare".

Potrivit CDC, care citează cele mai recente statistici existente (2009-2010), aproximativ 43% din sodiul consumat de copiii cu vârste între 6 şi 18 ani provine din cele zece produse alimentare pe care le consumă în mod obişnuit. Acestea sunt pizza, pâinea, mezeluri, gustările dulci şi sărate, sandvişuri, brânza, carnea de pui, pastele, preparatele mexicane şi supele.

În raportul publicat în revista "'Mortality and Morbidity Weekly'", CDC constată, de asemenea, că 65,1% din sodiul consumat de copii provine din alimentele cumpărate din supermarket-uri sau alimentare, 13% din fast-food-uri şi 4,9% din alte localuri.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!