Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, dr. Viorica Uscatu a declarat că vârsta pacienţilor cu infarct miocardic şi accident vascular a scăzut, în ultima vreme, la nivelul judeţului Brăila.
'E îngrijorător faptul că vârsta pacienţilor cu accidente vasculare grave cu comă a scăzut la 40-50 de ani. De asemenea, infarctele miocardice au o vârstă de apariţie scăzută. Nu mai este o surpriză apariţia lor la 30-40 de ani. Gravitatea lor la vârstele tinere este mai mare.
O inimă cu mai multe amintiri se obişnuieşte cu lipsa de oxigen în sânge şi rezistă mai bine. O persoană mai în vârstă rezistă mai bine, pe când la o persoană care a fost în plinătatea funcţionalităţii organului şi, deodată, i s-a întrerupt ceva, reacţia e mai puternică', a explicat dr. Uscatu.
Potrivit informaţiilor furnizate de managerul SAJ Brăila, în primul trimestru al acestui an, angajaţii SAJ au intervenit în 207 cazuri de accidente vasculare cerebrale şi în 84 cazuri de infarct de miocard.
Sursa: AGERPRES