Noutati

CNAS va ataca decizia CAB privind medicamentele oncologice

on . . Accesări: 2429

 

 

 

CNAS informează că va ataca decizia Curţii de Apel Bucureşti de punere în executare a sentinţei privind acordarea unor medicamente în regim de compensare 100% pentru şapte pacienţi cu afecţiuni oncologice.

 

"După comunicarea sentinţei cu privire la acordarea unor medicamente în regim de compensare 100% pentru şapte pacienţi, CNAS va pune în executare sentinţa, având în vedere caracterul executoriu al acesteia.

Menţionăm că, prin respectarea acestei decizii, CNAS încalcă art.232 din Legea 95/2006, care prevede că asiguraţii au dreptul la medicamente cuprinse în lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărâre de Guvern. Drept urmare, CNAS va exercita căile de atac legale împotriva sentinţei date de instanţă", se arată în comunicatul CNAS.

Potrivit sursei, în ultimii doi ani, "CNAS a acordat o atenţie deosebită Programului Naţional de Oncologie, atât în ceea ce priveşte fondurile alocate, cât şi prin introducerea unor subprograme noi".

"Dacă în anul 2012, bugetul alocat Programului Naţional de Oncologie a fost de 1,03 miliarde lei şi a permis tratarea a 98.261 pacienţi, în anul 2014 programul are alocat un buget de 1,22 miliarde lei, care permite tratarea unui număr de 108.000 pacienţi", susţine CNAS.

Totodată, CNAS a reamintit că, pentru prima dată în ultimii şase ani, Ministerul Sănătăţii a actualizat lista cu medicamente compensate şi gratuite.

Într-o primă etapă, au fost introduse 17 medicamente fără echivalent terapeutic, care se adresează pacienţilor care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative.

În prezent, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a iniţiat procesul de evaluare a listei de medicamente compensate şi gratuite cu respectarea legilor şi directivelor europene în vigoare.

"Până la finalul acestui an, Ministerul Sănătăţii va elabora o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite pe baza unor criterii obiective, verificabile şi transparente care trebuie să ţină cont de nevoile pacienţilor", se mai arată în comunicat.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis miercuri ca Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să ofere gratuit medicamente noi către şapte bolnavi de cancer.

Şapte pacienţi bolnavi de cancer au dat în judecată Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru a avea acces mai rapid la tratamente şi medicamente noi, care nu se regăsesc pe lista de medicamente compensate sau gratuite, deoarece autorităţile nu au actualizat-o.

În decizia instanţei sunt enumerate şi medicamente ce trebuie oferite în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) celor şapte pacienţi: Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), Ipilimumab (denumire comercială Yervoy), Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), Tocilizumabum (denumire comercială Roacterma), Crizotinibum (denumire comercială Xalkori).

Deşi decizia nu este definitivă, ea este executorie.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!