Potrivit unui studiu realizat de Canadian Memorial University, cazurile de obezitate în rândul tinerilor din Canada au crescut cu 200% din 1985 până în 2011.
Unul dintre autorii studiului, L.K. Twells, de la universitate canadiană, a analizat datele la nivel naţional şi local bazate pe mai multe studii în domeniul sănătăţii efectuate în perioada menţionată.
Potrivit studiului, publicat în Canadian medical Association Journal, mai mult de o cincime dintre adulţii canadieni vor fi obezi până în 2019. Autorii studiului au menţionat că informaţiile privind înălţimea şi greutatea furnizate de unele dintre persoanele intervievate nu corespund întocmai realităţii, ceea ce afectează estimarea indicelui de masă corporală al populaţiei.
Studiul arată de asemenea că în Peninsula Labrador, în insula Newfoundland şi în New Brunswick sunt cele mai multe cazuri de obezitate din Canada, în timp ce provinciile vestice au înregistrat cazuri mai puţine. obezitatea poate cauza probleme de sănătate ca diabetul, hipertensiune şi cancer.
Sursa: AGERPRES