Noutati

Cristian Buşoi: Nu avem îndeajuns de multe aparate de radioterapie, nici specialişti

on . . Accesări: 1253

 

 

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat că numărul de aparate de radioterapie şi al specialiştilor care lucrează cu acestea este insuficient în unităţile medicale din România.

"Nu avem îndeajuns de multe aparate de radioterapie şi, din păcate, nu avem nici specialişti îndeajuns de mulţi în ceea ce priveşte mânuirea acestor aparate.

Dintre aparatele existente, cel puţin în spitalele de stat, foarte multe dintre ele sunt vechi şi nu mai pot face faţă cu eficienţă şi cu calitate şi siguranţă pentru pacient, pentru tratament. În multe dintre spitalele din România şi chiar şi în cele din unele centre universitare aparatele sunt depăşite", a spus Buşoi într-o dezbatere pe teme oncologice.
El a arătat că centrele medicale private deţin aparate de radioterapie de ultimă generaţie, dar percep tarife pe care nu şi le pot permite mulţi oameni cu afecţiuni oncologice.

"Avem deja în plină dezvoltare câteva centre private care au aparate de ultimă generaţie, dar care percep ca şi coplată sume extrem de importante. Cei mai mulţi pacienţi din România sunt fără posibilităţi financiare, nu şi le pot permite. Va trebui să vedem cu rezolvăm această problemă: mergem către o soluţie tip dializă, în care acoperim din fonduri publice întregul tratament dar atunci trebuie să facem nişte calcule foarte clare şi trebuie să vedem cum ni le putem permite, facem o investiţie importantă şi rămâne gratuit tratamentul. Oricum, odată cu 1 august, când se regândesc toate programele, va trebui ca şi programul de radioterapie, care ar trebui să existe în programul mare de oncologie, să fie gândit în aşa fel încât această situaţie să se regleze", a mai spus Buşoi.
Preşedintele CNAS a susţinut că tratamentele personalizate reprezintă viitorul în medicină şi mai ales în oncologie şi că pot avea şi beneficii foarte certe pe termen mediu şi lung.

"Aceeaşi moleculă, aceeaşi doză nu acţionează la fel la pacienţi de vârste diferite, de sex diferit, cu stadii diferite ale bolii, cu profil genetic diferit. Nu peste foarte mult timp, România trebuie să se gândească către acest tip de tratament personalizat", a arătat reprezentantul CNAS.
La aceeaşi dezbatere, consilierul Cristina Vladu de la Ministerul Sănătăţi a spus că doar 48% din necesarul de servicii de radioterapie sunt acoperite. Ea a precizat că ministerul va dezvolta un program cu Banca Mondială privind achiziţionarea de aparate de radioterapie, care în prezent este pe ultima sută de metri înainte de negociere.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!