În cadrul dezbaterii "Tratamentul personalizat pentru cancerul pulmonar", desfăşurată vineri, 31 ianuarie, s-a precizat că a aproximativ 13% dintre cazurile noi de cancer în România sunt cancere pulmonare, anual murind din această cauză 33.000 de persoane.
"În tratamentul personalizat pentru cancerul pulmonar, terapiile ţintite sunt terapii de generaţie nouă, care acţionează asupra sau în interiorul celulelor cancerigene, cu mai puţine efecte secundare şi cu o eficienţă sporită.
Totodată, specialiştii susţin că testarea genetică a mutaţiilor EGFR (epidermal growth factor receptor/ receptorul pentru factorul de creştere epidermică - n.r.) reprezintă un pas esenţial pentru luarea deciziei asupra tratamentului ce va fi urmat, permiţând astfel pacienţilor să urmeze tratamentul potrivit încă de la început", a declarat şeful Clinicii de oncologie a Spitalului Judeţean Alba Iulia, Răzvan Curcă.
În aceeaşi dezbatere, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a precizat că pacienţii români au acces dificil la examene de diagnosticare specifice (bronhoscopie, tomografie, RMN) din cauza lipsei aparaturii şi a personalului medical calificat, doar o pătrime din pneumologi fiind calificaţi în bronhologie.
"Vom susţine în continuare testarea genetică şi tratamentul personalizat pentru fiecare pacient în parte. Acolo unde a fost introdusă medicina personalizată, costurile au scăzut cu 40% şi se măresc şansele fiecărui pacient", a spus Irimia.
Potrivit statisticilor, cancerul pulmonar este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer şi are cea mai crescută rată de deces dintre toate tipurile de cancer la nivel mondial.
Specialiştii atrag atenţia că majoritatea pacienţilor cu cancer pulmonar sunt diagnosticaţi în fazele terminale ale bolii, 85% dintre aceştia fiind fumători sau foşti fumători.
Cancerul pulmonar îi afectează şi pe nefumători, fiind a şaptea cea mai frecventă cauză de deces pentru pacienţii care nu au fumat niciodată.
O altă categorie de pacienţi care au un risc ridicat de a se îmbolnăvi de cancer pulmonar o reprezintă bolnavii de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC).
Sursa: AGERPRES