Le Nouvel Observateur notează că expunerea copiilor mai mici de cinci ani la contacte cu broaşte ţestoase sau alte reptile prezintă riscul ca aceştia să dezvolte infecţii foarte grave.
Unele animale de companie pot fi un rezervor de boli. Riscul principal este cel de a contacta o , infecţie ce se manifestă prin diaree şi febră, dar care, în anumite cazuri, poate provoca moartea, subliniază autorii a două studii publicate în Buletinul Epidemiologic Săptămânal (BEH) din Franţa.
De asemenea, reptilele se pot afla la originea unor infecţii non-digestive, cum sunt meningitele.
Bazându-se pe 66 de studii publicate de-a lungul ultimilor 20 de ani pe marginea acestui subiect, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice 77 de cazuri izolate de infecţii legate de o 'expunere' la reptile în cazul copiilor, 3 dintre acestea soldându-se cu deces. Doi copii au murit de salmoneloză, în timp ce altul, în vârstă de şase luni, a decedat de meningită.
Animalele cel mai frecvent incriminate sunt iguanele (24 de cazuri) şi broaştele ţestoase (23), percepute de obicei ca animale 'puţin periculoase' în virtutea taliei lor mici, subliniază oamenii de ştiinţă. Alte reptile menţionate sunt şerpii (16) sau şopârle altele decât iguanele (12).
Reptilele sunt cunoscute rezervoare de salmonela, bacterie ce se regăseşte la peste jumătate dintre ele şi care poate supravieţui mai multe zile, chiar săptămâni, în medii şi condiţii favorabile.
Există mai multe serotipuri de salmonela care pot provoca cazuri izolate de salmoneloză, dar şi forme epidemice, observate în ultimii ani în special în SUA.
Potrivit rezultatelor celor două studii, copiii cunosc mai multe riscuri decât adulţii şi pot fi contaminaţi chiar dacă nu au avut contacte directe cu animalul, transmiterea făcându-se în majoritatea cazurilor în mod indirect, via mâinile părinţilor sau mediul înconjurător.
Confruntate cu aceste riscuri, mai multe ţări precum SUA, Canada sau Marea Britanie au pus deja în aplicare măsuri de control şi recomandări pentru proprietarii de reptile. Astfel, în SUA nu se recomandă achiziţionarea unei reptile într-o familie în care există copii mai mici de 5 ani, iar în cazurile în care în familie se naşte un nou copil se recomandă găsirea unui alt adăpost pentru animal.
Deocamdată, nu există nicio recomandare în Franţa, unde puţin peste 3% dintre gospodării deţineau, în 2012, o reptilă (în special broaşte ţestoase). În general, părinţii sunt puţin informaţi în legătură cu riscurile pentru copiii lor: doar o familie franceză din 13 care au un copil contaminat ştie despre acest risc înainte de apariţia bolii.
Sursa: AGERPRES