În condiţiile în care circulaţia va fi îngreunată din cauza condiţiilor nefavorabile de meteo, bolnavii care sunt internaţi în spitale nu vor fi transportaţi cu ambulanţele la alte clinici până când nu există certitudinea că se poate circula pe drum, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
"Dacă sunt situaţii în care drumurile sunt cu risc de a fi blocate, să nu se efectueze transferuri între clinici pe distanţe lungi, între judeţe, sau transferul acasă a unor bolnavi în ambulanţe decât dacă suntem siguri că drumurile sunt deschise şi nu există riscuri.
Mai bine rămâne bolnavul o zi în plus în spital decât să-l trimiteţi cu ambulanţa să rămână blocat undeva pe drum. Dacă sunt probleme, să vă informaţi înainte să faceţi astfel de transferuri, mai ales cele de lungă distanţă. Judeţele care nu au dispeceratele integrate cu ISU, vorbesc despre ambulanţă, acolo unde avem probleme, să fie o persoană în dispeceratul de la ISU pe perioada în care avem cod şi pot apărea probleme", a declarat Raed Arafat, la sediul MAI.
Directorul ANM, Florentina Georgescu, a precizat că vineri dimineaţă, începând cu ora 6,00, va intra în vigoare codul galben de ninsori şi intensificări ale vântului care vizează 19 judeţe din zonele de munte ale ţării.
"Atenţionarea cod galben (n.r - de ninsori şi intensificări ale vântului) va intra în vigoare vineri dimineaţă la ora 6,00 şi sunt vizate 19 judeţe din zona de munte a ţării: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Caraş-Severin, Harghita, Hunedoara şi zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ. Mureş, Bacău, Vrancea, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Alba, Cluj, Sălaj şi Bihor. Atenţionarea este în vigoare până sâmbătă la ora 14,00. Vizează ninsori care vor cădea în zona de munte, altitudini de peste 1.100 de metri. Vor fi intensificări ale vântului în toate aceste zone, cu viteze de 50 - 70 km/h, dar în zona montană înaltă, pe creste, vântul va depăşi suta de km pe oră", a spus Florentina Georgescu.
Ea a mai spus că vântul va continua să fie puternic şi pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică şi chiar şi luni.
De asemenea, vor fi intensificări chiar şi în zonele în care nu vor fi ninsori.
Sursa: AGERPRES