Persoanele care petrec foarte
mult timp în faţa computerului îşi pun viaţa în pericol, fiind predispuse la
tromboză venoasă profundă şi prin urmare la tromboembolism, susţine un nou
studiu preluat de BBC Online. Pericolul dezvoltării acestei afecţiuni la cei
care obişnuiesc să se deplaseze des cu avionul, privaţi ore întregi de orice
tip de activitate fizică, este bine cunoscut. Acum, cercetătorii din cadrul
Institutului de Cercetare Medicală din Noua Zeelandă avertizează că statul în
faţa computerului, timp îndelungat, poate avea aceleaşi efecte.
În cadrul studiului, s-a constatat că 35% dintre persoanele internate în spital cu tromboză au o slujbă care presupune statul cu orele pe scaun, în faţa monitorului.
Prof. Richard Beasley, conducătorul studiului, a precizat că unii dintre pacienţi obişnuiesc să stea la birou şi câte 14 ore pe zi. El a menţionat că oamenii muncesc mai mult ca niciodată şi rareori iau prânzul aşa cum ar trebui, preferând în schimb să mănânce un sandviş în faţa computerului.
Autorii studiului recomandă celor care au programe lungi de lucru la birou să facă pauze dese şi mişcare, pentru a facilita o circulaţie sanguină cât mai bună. (Rompres)