În
cazul în care încercările dumneavoastră de a vă lăsa de fumat au eşuat
catastrofal, încercaţi să renunţaţi la acest obicei fără a plănui în mod
amănunţit acest lucru, căci, conform unui nou studiu, încercările neplănuite au
şanse mult mai mari de reuşită decât celelalte. Procesul renunţării la fumat,
notează agenţia de presă ANI, a fost, de-a lungul timpului, considerat unul
lung, care implică
o serie
de etape, de la intenţie şi plănuire, până la încercarea propriu-zisă de a
renunţa.
În cadrul studiului, publicat în British Medical Journal, s-a constatat, însă, că aproape jumătate din cei care au încercat să renunţe la fumat au făcut-o fără a se fi gândit înainte la acest lucru şi că, surprinzător, tocmai aceste încercări au înregistrat cel mai mare succes, indiferent de vârsta, sexul sau statutul socio-economic al subiecţilor.
Aceste descoperiri, precizează autorii studiului, nu neagă însă că există şi unele aspecte pozitive ale planificării, existând şi alţi factori care pot determina lăsatul de fumat, printre care motivaţia şi starea de spirit a persoanei în cauză.(Rompres)