Amendă la toate spitalele mari din judeţul Mureş

on . . Accesări: 4996

Inspecţia Sanitară de Stat, în cadrul unei acţiuni tematice de prevenire a efectelor produselor din tutun, a amendat toate spitalele mari din judeţ, inclusiv Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureş, pe motivul încălcării prevederilor Legii 349/ 2002, privind fumatul în incinta unităţilor publice. ªeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Silviu Morariu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că amenzile au fost  aplicate în urma controalelor desfăşurate în perioada 30 ianuarie - 16 februarie, la 211 unităţi.
 Dr. Morariu a arătat că din cele 211 controale, 87 au avut loc în spitale şi în unităţi sanitare, fiind controlate 17 cabinete medicale individuale, 20 de cabinete din ambulatoriile de specialitate, 10 cabinete stomatologice, un laborator, o unitate medico-socială, precum şi 38 de unităţi medicale cu paturi.
 ªeful DSP Mureş a declarat că din cele 87 de unităţi sanitare, 21 au fost amendate, cum ar fi spitalele din Reghin, Sighişoara, Luduş şi Târnăveni, unde s-au încălcat prevederile Legii 349/ 2002, privind fumatul în incinta unităţilor publice. Prima amendă de acest fel a fost primită chiar de directorul DSP Mureş, dr. Silviu Morariu, care este şi şeful Clinicii de Dermatologie din Târgu Mureş.
 Controlul tematic al ISS a mai vizat unităţile de învăţământ, cele de alimentaţie publică, de turism şi societăţile comerciale, unde au fost date 14 avertismente şi 51 de amenzi, în valoare totală de 24.300 de lei (24,3 milioane de lei vechi) pentru inexistenţa spaţiilor special amenajate pentru fumat.
 Potrivit şefului DSP Mureş, în perioada următoare sunt programate 26 de unităţi pentru repetarea controlului, iar acolo unde se va constata încălcarea repetată a legii, se va trece la suspendarea activităţii.(Rompres) 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!