Rezultatele studiului, realizat de către Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului (IOMC) "Alfred Rusescu" şi Ministerul Sănătăţii în legătură cu "Cauzele medico-sociale ale mortalităţii copiilor sub 5 ani la domiciliu şi în primele 24 de ore de la internare" arată, că decesul copiilor sub 5 ani este cauzat de o multitudine de factori sociali şi medicali care se întrepătrund, dintre care se evidenţiază nivelul scăzut de şcolarizare al mamei, sărăcia, marginalizarea geografică a comunităţilor şi a familiilor în cadrul comunităţilor, lipsa de acces la servicii medicale de bază.
Lipsa de informare profesională a medicilor, reglementări contradictorii în sistemul sanitar, lipsa de informare a părinţilor cu privire la serviciile de care pot beneficia şi lipsa abilităţilor parentale constituind de asemenea factori importanţi în acest sens.
Potrivit studiului, realizat pe un eşantion de 625 de copii reprezentativi la nivel naţional, populaţia de referinţă fiind reprezentată de copii sub un an care au decedat la domiciliu sau în primele 24 de ore de la internarea în spital şi copii de 1-4 ani care au decedat la domiciliu în anul 2002, mortalitatea infantilă în România prezintă unele particularităţi care conduc la concluzia că există un potenţial important, insuficient exploatat, pentru reducerea acestui fenomen.
Jumătate dintre decesele sub un an se înregistrează după prima lună de viaţă (în perioada post neo-natală), ceea ce reprezintă o valoare de 2-3 ori mai mare faţă de cea din alte ţări europene. În 2002, s-a menţinut o rată mare a deceselor la domiciliu (25,3 %) şi a celor petrecute în primele 24 de ore de la internare în spitale (17%), persistându-se în cursul aceluiaşi an şi ponderea foarte mare a deceselor prin boli ale aparatului respirator (31,3%), în condiţiile în care în ţările dezvoltate decesele din această categorie sunt considerate evitabile.
Rata mortalităţii la copii de 1-4 ani a scăzut an de an, ajungând la 0,7 la o mie în 2003, dar se menţinetotuşi o pondere îngrijorătoare a deceselor la domiciliu (40% în 2002), accidentele reprezentând 38,9% în 2002 şi 47% în 2003 potrivit dr. Alin Stănescu, director medical al IOMC.
Persistenţa ponderii mari a deceselor la domiciliu a copiilor sub 5 ani a constituit una din justificările majore ale iniţierii acestui studiu în 2002, ca expresie a preocupării pentru respectarea drepturilor la sănătate şi la viaţă ale copilului prevăzute în Convenţia ONU.(Rompres)