Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a prezentat astăzi priorităţile Ministerului Sănătăţii pentru anul acesta. Printre acestea se află şi reforma structurală a sistemului sanitar, reformă a cărei punct de plecare este medicul de familie. “Doresc să redăm medicului de familie demnitatea şi să-i dăm posibilitatea de a-şi exercita meseria, nu de a fi un funcţionar care completează reţete şi borderouri cum se întâmplă acum. Medicii de familie stau în prezent câte 2-3
zile la coadă pentru a depune dosare la casa de asigurări judeţeană, iar pacienţii lor nu au posibilitatea să îşi facă programare pentru consultaţie – stau la rândul lor la coadă pentru a intre în cabinet” a declarat în cadrul conferinţei de presă ministrul.
În anul 2010 se va regândi plata medicilor de familie per capita, adică în funcţie de numărul pacienţilor înscrişi pe liste. Medicul de familie va fi retribuit în funcţie de serviciul medical prestat pacientului. Reformarea sistemului de medicină primară va fi regândită asemănător cu sistemul de urgenţă 112. În fiecare judeţ va fi înfiinţat câte un call-center (de tip sistem de urgenţă 112), la care cetăţeanul poate apela atunci când are nevoie de o consultaţie de la medicul de familie, la ambulatoriu de specialitate sau la spital. Pacientul va fi îndrumat pentru consult de personalul de la call-center către un cabinet de medicină de familie, în funcţie de distanţa la care se află şi de disponibilitatea medicului ex: lista de aşteptare. Medicul de familie va fi conectat la call-center printr-un sistem informatizat, va avea o cartelă pe care o va introduce în sistem în momentul prezentării la cabinet. În acest sistem se va putea organiza serviciul de tură, la fel ca în spitale, astfel încât în perioada sărbătorilor, şi nu numai atunci să putem scădea presiunea pe unităţile sanitare cu paturi (respectiv camerele de gardă ale spitalelor). Medicul de familie va avea acces la sistemul de telemedicină în cazurile în care va avea nevoie de opinia unui specialist.