Atilla Cseke: Plata datoriilor spitalelor se va efectua în cel mai scurt timp

on . . Accesări: 3487

cseke.jpgPrezent, joi, la Drobeta Turnu Severin cu ocazia transferului Spitalului Judeţean de Urgenţă în administraţia Consiliului Judeţean Mehedinţi, ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke, a lăsat să se înţeleagă că în semestrul II al acestui an datoriile spitalelor vor fi achitate în întregime. 'Am convingerea că prin implicarea activă a autorităţilor locale în managementul unităţilor spitaliceşti nu se va mai înregistra situaţia ca serviciile medicale, medicamentele şi materialele sanitare furnizate de terţi să nu mai fie plătite la timp, conform contractelor încheiate', a precizat Cseke.

În opinia acestuia, în reţeaua de spitale din întreaga ţară a existat un sistem bicefal defectuos de conducere a spitalelor, imobilele aflându-se în inventarul autorităţilor locale, iar asistenţa medicală sub autoritatea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate, lucru care a condus la acumulări nejustificate de debite.

'Descentralizarea degrevează bugetul autorităţilor sanitare centrale de unele cheltuieli, ele rămânând să gestioneze financiar doar programele naţionale de sănătate', a mai spus Cseke.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin are de achitat datorii de 16,8 milioane lei./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!