Companiile farmaceutice exploatează o "portiţă" legală pentru a creşte preţurile medicamentelor

on . . Accesări: 1620

medicamente bani medability rsCompaniile de medicamente au fost acuzate de 'jaf la drumul mare' în dauna sistemului naţional de sănătate (NHS), după ce acestea s-au folosit de o 'portiţă' legală pentru a creşte preţurile la medicamente, în unele cazuri cu până la 2.000 de procente, relatează The Independent.

Cel puţin 15 medicamente şi-au majorat substanţial preţul, după ce s-au "plimbat" de la o firmă la alta, potrivit informaţiilor obţinute de către medici.

'Înşelătoria' legală a determinat reacţia British Medical Association (BMA), care a avertizat că pacienţilor riscă le fie refuzate tratamente vitale, dacă preţul medicamentelor va creşte până în punctul în care NHS nu şi le va mai putea permite.

În cadrul acestei practici controversate, mari firme producătoare de medicamente vând medicamente utilizate în mod obişnuit de către NHS unor companii farmaceutice care acţionează în afara schemei guvernamentale de reglementare a preţurilor la produse farmaceutice. Firmele care cumpărau aceste medicamente aveau apoi libertatea de a percepe NHS ce preţuri doresc.

Mai precis, portiţa legală existentă permitea acestor mari producători de medicamente să vândă dreptul de comercializare al unui tratament atunci când patentul acestuia expira. Ulterior, cumpărătorul putea da medicamentului un nou nume şi revinde NHS la un preţ umflat, deoarece medicamentul nu mai cădea sub auspiciile schemei de reglementare a preţurilor la produse farmaceutice.

Într-unul dintre cele mai controversate cazuri, costul unui medicament pentru epilepsie, prescris pentru mii de pacienţi de către serviciile de sănătate, a crescut de 24 de ori faţă de preţul iniţial.

Iniţial, medicamentul Epanutin, produs de Pfizer şi utilizat de aproximativ 100.000 de britanici, costa aproximativ 67 de pence la 50 de miligrame. După vânzarea patentului către Flynn Pharma, preţul acestuia a crescut la aproape 16 lire la acelaşi gramaj.

De asemenea, preţurile unor medicamente utilizate pentru a trata probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea şi schizofrenia, au crescut vertiginos de la aproximativ 4 lire pentru cinci mililitri la 23 de lire pentru aceeaşi cantitate, într-o majorare de 607 de procente.

În urma acestei situaţii, BMA a solicitat guvernului să ia măsuri pentru a închide această "portiţă" legală, exploatată de către unii dintre cei mai mari producători de medicamente din lume.

Potrivit asociaţiei, practica ar costa sistemul naţional de sănătate şi contribuabilii până la 100 de milioane de lire în plus pe an, într-un moment în care bugetele alocat sănătăţii sunt în curs de reducere.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!