Automedicaţia şi consumul excesiv de medicamente pot avea efecte grave!

on . . Accesări: 6426

Automedicaţia şi consumul excesiv de medicamente pot avea consecinţe grave asupra organismului, este concluzia unei mesei rotunde organizate de Fundaţia Ozone cu specialişti din domeniul sănătăţii. Fundaţia Ozone va efectua, în premieră în România, în luna martie, un studiu la nivel naţional privind fenomenul automedicaţiei. Concluziile unanime ale medicilor şi farmaciştilor participanţi la

dezbatere au reliefat că automedicaţia raţională este benefică oricărui sistem de sănătate, pe când o automedicaţie iresponsabilă poate avea repercusiuni grave asupra sănătăţii.
 Participanţii au atras atenţia şi asupra efectelor negative, din punct de vedere gastric, ale medicamentelor ce sunt consumate în exces de către pacienţi, fără a avea un sfat prealabil din partea medicului sau cel puţin o primă informaţie prin citirea prospectului.
 Un rol important revine şi farmacistului care, în calitate de specialist, trebuie să ofere în permanenţă informaţii utile pentru pacient. "La nivel mondial, automedicaţia raţională este văzută ca o componentă principală a sistemului de sănătate, fiind inclusă şi în directivele Consiliului Europei. Concluzia la care au ajuns şi medicii şi farmaciştii prezenţi la dezbatere este că acest fenomen trebuie conştientizat şi în România, iar pacientul trebuie educat în direcţia unei automedicaţii raţionale. Ne dorim un pacient responsabil, care să poată acţiona spre binele sănătăţii sale", a spus Carmen Tănase, director executiv al Fundaţiei Ozone.
 În viziunea medicilor de familie, automedicaţia poate fi răspunsul la diferite probleme de sănătate ce pot fi soluţionate printr-o automedicaţie corectă şi responsabilă.
 Campaniile de informare şi mediatizare în scopul informării pacientului constituie în prezent răspunsul la această problemă a automedicaţiei.
 "Iniţiativa Fundaţiei Ozone este extrem de importantă, dat fiind faptul că nevoia de informare şi de educare a pacienţilor există dintotdeauna, iar campania anunţată arată conştientizarea importanţei unei automedicaţii raţionale", a spus prof. dr. Miron Bogdan de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta".(Rompres)

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!