O nouă alternativă terapeutică pentru cancerul de prostată metastazat

on . . Accesări: 3373

sanofi.jpgPacienţii cu cancer de prostată metastazat hormono-rezistent (mHRPC), trataţi anterior cu docetaxel, au acum la dispoziţie în Statele Unite o nouă alternativă terapeutică, un medicament injectabil - Jevtana (cabazitaxel), se arată într-un comunicat de presă transmis de compania Sanofi-Aventis. Punerea pe piaţă a medicamentului Jevtana survine la nicio lună de la evaluarea prioritară şi aprobarea acestuia de către agenţia Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite.

'Oncologii specializaţi în cancerul de prostată sunt încântaţi să aibă acum acces la un nou tratament pentru aceşti pacienţi a căror boală este foarte dificil de tratat. Jevtana va contribui la acoperirea unui gol terapeutic critic, deoarece este primul tratament aprobat pentru pacienţii cu cancer de prostată hormono-rezistent în stadiu de metastază', a declarat dr. Oliver Sartor, profesor al catedrei Piltz de cercetare a cancerului din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Tulane din New Orleans şi investigator principal în studiul TROPIC pentru America de Nord.

Jevtana, în asociere cu prednison, a fost aprobat pe baza rezultatelor studiului de fază III TROPIC, care a inclus 755 de pacienţi cu cancer de prostată metastazat hormono-rezistent trataţi anterior cu chimioterapie pe bază de docetaxel. Rezultatele studiului au arătat o reducere semnificativă statistic de 30% a riscului de deces la pacienţii care au primit Jevtana în asociere cu prednison, comparativ cu o chimioterapie constând în administrarea unei doze standard de mitoxantronă şi prednison. Supravieţuirea globală mediană a pacienţilor trataţi cu Jevtana plus prednison a fost de 15,1 (14,1-16,3) luni faţă de 12,7 (11,6-13,7) la pacienţii trataţi cu mitoxantronă şi prednison.

'Timp de mulţi ani, tratamentul cancerului de prostată hormono-rezistent în stadiu avansat după un tratament pe bază de docetaxel s-a dovedit nesatisfăcător. Introducerea medicamentului Jevtana pentru acest grup de pacienţi este o realizare importantă pentru Divizia de Oncologie a companiei Sanofi-Aventis şi dovedeşte angajamentul nostru puternic în favoarea inovaţie în tratamentul cancerului', a declarat dr. Debasish Roychowdhury, senior vicepreşedinte, Oncologie Globală, Sanofi-Aventis.

Profesor dr. Mihai Lucan de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca a declarat pentru Agerpres că noua terapie este o nouă deschidere pentru pacienţii cu cancer de prostată cu metastaze.
'Noul medicament este o alternativă pe lângă altele pentru aceşti pacienţi, a subliniat specialistul. Această formă de cancer reprezintă aproximativ 15% - 18% din totalul cancerelor de prostată', a menţionat prof. dr. Mihai Lucan.
În România, cancerul de prostată are o incidenţă de 15 - 15,2 la mie şi este în creştere.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!