Antibiotice Iaşi transferat la Ministerul Sănătăţii

on . . Accesări: 4946

antibiotic.jpgExecutivul a aprobat transferul acţiunilor deţinute de stat la Antibiotice Iaşi din portofoliul AVAS la Ministerul Sănătăţii. Protocolul de predare-preluare va fi încheiat între cele două instituţii până la sfârşitul lunii mai. Potrivit actului normativ transferul acţiunilor se va face pe bază de protocol încheiat între AVAS şi Ministerul Sănătăţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern. Hotărârea va intra în vigoare la data de 1 mai. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, declara în 15 martie că efectele crizei economice din sistem vor fi diminuate în urma transferului acţiunilor la minister. "Astfel, una dintre cele mai importante companii producătoare de medicamente din România va produce, în colaborare şi cu alte firme străine, vaccinuri, insulină, medicamente pentru bolile cardiovasculare, tumorale şi alte medicamente importante de care pacienţii din România au nevoie. Multe dintre aceste medicamente le importăm la preţuri dezavantajoase în momentul de faţă", a spus Bazac.

La sfârşitul anului 2006, fosta guvernare a scos la privatizare Antibiotice S.A. din Iaşi, dar metoda aleasă de AVAS, licitaţie prin strigare, a fost contestată de sindicalişti. La începutul anului 2008, sindicaliştii au obţinut, în instanţă, anularea Hotărârii de Guvern prin care unitatea era scoasă la privatizare. Anul trecut, producătorul de medicamente a obţinut un profit net de 10,17 milioane lei (2,76 milioane euro), de 3,2 ori mai mic decât cel din 2007, potrivit rezultatelor preliminate transmise Bursei de conducerea unităţii, în februarie 2009. În 2007, Antibiotice afişase un profit net de 32,46 milioane lei.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!