Noutăţile contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale

on . . Accesări: 4978

La negocierea contractelor de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se va ţine cont şi de condiţiile în care se desfăşoară activitatea furnizorului, a declarat ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. De la 1 aprilie 2008, medicii vor prescrie medicamentele sub denumirea comercială, şi nu sub denumirea comună internaţională, ca până acum. În ceea ce priveşte medicamentele pentru tratamentul persoanelor cu HIV/SIDA, acestea se pot elibera şi prin farmaciile cu circuit deschis şi prin cele cu circuit închis. Conform noului contract-cadru pentru 2008, casele de asigurări de sănătate sunt obligate să aducă la cunoştinţa furnizorilor de medicamente numele şi codul medicilor care nu mai sunt în relaţii contractuale cu Casa, cel mai târziu la data încetării relaţiilor contractuale dintre casele de asigurări şi medicii respectivi.
 Ministrul Sănătăţii a subliniat că, în contractul-cadru, se prevăd două situaţii în care medicamentele pot fi substituite. În cazul în care farmacistul nu are medicamentul prescris, iar pacientul nu doreşte să aştepte 24 sau 48 de ore până când farmacia îl procură, atunci acest medicament poate fi substituit de către farmacişti, aceştia având obligaţia să semneze pe reţetă în dreptul medicamentului substituit. O altă situaţie în care se poate substitui un medicament este cel în care pacientului i se spune că farmacia are un medicament asemănător cu cel de pe reţetă, dar mai ieftin. Dacă pacientul doreşte acest medicament mai ieftin, el poate cere substituirea medicamentului scris pe reţetă, a precizat Nicolăescu.
 În contractul dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate, există noutăţi şi în ceea ce priveşte acordarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe, astfel că furnizorii de dispozitive medicale au dreptul să primească de la Casa de Asigurări de Sănătate contravaloarea dispozitivelor medicale furnizate, conform facturilor emise şi documentelor însoţitoare, inclusiv sumele de închiriere în termen de 30 de zile de la data depunerii documentelor necesare în vederea decontării. Criteriile de prioritate pentru acordarea dispozitivelor medicale, precum şi pentru soluţionarea listelor de prioritate, ţin cont de data înregistrării la Casa de Asigurări de Sănătate şi nivelul de urgenţă stabilit de serviciul medical. O altă prevedere importantă a contractului este aceea că furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a respecta ghidurile şi protocoalele de practică medicală elaborate potrivit dispoziţiilor legale.
 Din contract au fost eliminate prevederilor referitoare la achiziţiile de medicamente şi/sau materiale sanitare pentru subprogramele din Programul Naţional cu scop curativ pentru care se realiza licitaţie la nivel naţional. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului social de asigurări de sănătate pentru 2008. Acesta va intra în vigoare de la 1 aprilie 2008 şi are o serie de modificări faţă de anul precedent. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!