National
Institute for Health and Clinical Excellence (NICE) din Marea Britanie a
recomandat PEGASYS (peginterferon alfa-2a (40KD)) ca tratament de primă linie
pentru hepatita cronică virală B, atât pentru pacienţii cu AGHBe negativ cât şi
pentru cei cu AGHBe pozitiv, datorită superiorităţii clinice şi raportului
cost/eficienţă favorabil. PEGASYS este primul şi singurul interferon pegylat
indicat
pentru tratamentul hepatitei cronice B. Produsul a fost înregistrat pentru
acestă indicaţie în România în anul 2005. Decizia NICE a fost luată în urma
analizării datelor comparative din studii clinice, care au aratat că pacienţii
cu cea mai comună formă de hepatită cronica B au şanse mai mari de remisie de
durată, daca sunt trataţi cu PEGASYS (peginterferon alfa-2a (40KD)), comparativ
cu tratamentele standard curente.i,ii,iii.
O altă comparaţie a arătat, de
asemenea, că pacienţii trataţi cu Pegasys au cu 66% mai mari şanse să obţină
remisie de durată, comparativ cu lamivudina, un antiviral folosit de obicei
pentru tratamentul acestei boli. I
“Aprobarea NICE pentru Pegasys oferă
medicilor un instrument important în lupta cu rezistenţa dezvoltată de pacienţi
la terapiile pe termen lung pentru hepatita B” a menţionat Professor Graham
Foster, Professor of Hepatology at Queen Mary,
Aprobarea NICE pentru PEGASYS® ca
tratament de prima linie pentru hepatita B înseamna ca, pe lânga remisia sustinuta,
pacientii vor face cu de trei ori mai puţine injecţii decât în cazul
tratamentului cu interferon standard şi vor primi tratament pe o perioadă mai
scurtă de timp decât în cazul tratamentului cu lamivudină. Acest lucru este cu
atât mai important, având în vedere că rezistenţa la lamivudină apare în peste
70% din cazuri, după 5 ani de tratament. v,vi,vii
Un studiu parţial randomizat, dublu – orb, publicat în NEJM, a demonstrat
superioritatea semnificativă a PEGASYS faţă de lamivudină la pacienţii cu AgiHBe
pozitiv, arătând că o treime (32%) dintre pacienţii care au primit PEGASYS au
înregistrat o seroconversie a AgHbe (remisie de durată), comparativ cu mai
puţin de o cincime dintre pacienţii care primesc lamivudină (19%).i
NICE a analizat de asemenea rezultatele
unui studiu pivotal in care au fost incluşi pacienţii cu formă mai dificil de
tratat cu AgHBe negativ. Rezultatele studiului au demonstrat că PEGASYS oferă şanse
cu o treime mai mari de normalizare a nivelului transminazelor (59% vs 44%)
decât lamivudina, ceea ce reprezintă prima dovadă de eficacitate a produsului.
ii Rezultatele complete ale acestui studiu au fost publicate în NEJM în luna
septembrie 2004.
Despre F. Hoffmann - La Roche
Având sediul central în Basel, Elveţia, Roche Group o companie farmaceutică
bazată pe cercetare, lider în domeniul farmaceuticelor şi diagnosticelor -
oferind un spectru unic de soluţii terapeutice integrate ce se adresează
detectării precoce, prevenirii, diagnosticului şi tratamentului bolilor. În
acest fel, Roche contribuie semnificativ la îmbunătăţirea sănătăţii şi
calităţii vieţii oamenilor. Compania este prezentă în 150 de ţări, are peste 70,000
de angajaţi şi a încheiat acorduri de cercetare şi dezvoltare cu numeroşi parteneri,
printre care Genentech şi Chugai. Roche este lider mondial în soluţii pentru
diagnostic, unul dintre cei mai mari furnizori de medicamente destinate bolilor
oncologice şi transplantului, şi lider de piată în virologie. Vânzările globale
ale Roche Pharmaceuticals, în 2005, au totalizat 27.3 miliarde franci elvetieni,
iar Roche Diagnostics a înregistrat o cifră de afaceri de 8.2 miliarde franci elveţieni.
Conform ultimului studiu Cegedim, la sfârşitul anului 2005, Roche România ocupa
locul al doilea pe piaţa farmaceuticelor din ţara noastră, cu o cotă de piaţă
de 6.9% şi vânzări de peste 70 milioane de Euro.
Pentru informaţii suplimentare:
www.roche.com
###
Informaţii suplimentare:
• Roche Romania; Dr. Irina Berechet – Communication Manager, Tel 224 03 96,
fax 224 03 99, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Tempo Advertising; Eliza Rogalski – PR Manager, Tel 0745 12 12 38, fax 231 21
21, email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
References:
i Lau GKK, Piratvisuth T, Luo KX, et al. N Engl J Med 2005; 2682-2695
ii Cooksley WG, Piratvisuth T Lee SD, et al. J Viral Hepat 2003; 10: 298-305
iii. Guan R et al.Efficacy and safety of 5 years lamivudine treatment of
Chinese patients with chronic
hepatitis B. J Gastroenterol Hepatol 2001;16(Supp.1):A60.
iv Liaw YF. Results of lamivudine trials in
v Lok AS et al.Long-term safety of lamivudine treatment in patients with
chronic hepatitis B.
Gastroenterlogy 2003; 125:1714-22.
vi Marcellin P, Lau GK, Bonino F et al. N Engl J Med 2004; 351:1206-17
vii Department of Health. Getting ahead of the curve. A strategy for combating
infectious diseases.
DH, 2002.