Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni realizează peste 50% din transplaturile de rinichi din România.
Potrivit unui comunicat de presă al IC Fundeni remis miercuri AGERPRES, în cadrul Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal au fost efectuate, în perioada iunie 1997 - iulie 2013, 1.366 de transplanturi renale, un record pe ţară.
În 2013 a fost modernizat blocul operator "urologie şi terapie intensivă urologie", o investiţie necesară pentru creşterea calităţii serviciilor medicale din cadrul centrului.
"Institutul Clinic Fundeni este în permanentă dezvoltare. Anul acesta am dus la bun sfârşit o serie de proiecte foarte importante pentru noi, principala misiune fiind aceea de a oferi îngrijire şi tratament de cel mai înalt nivel pacienţilor noştri. Mă bucur că bifăm premieră după premieră, ceea ce înseamnă că suntem pe un drum ascendent", precizează dr. Carmen Orban, manager Institutul Clinic Fundeni, în comunicat.
Potrivit sursei citate, extinderea Secţiei de Transplant Medular, finalizată în 2013, a însemnat 10 camere sterile noi pentru adulţi şi copii, această extindere ducând la creşterea numărului de transplanturi medulare, de la începutul anului şi până acum fiind efectuate 115 proceduri, un alt record din 2013 al Institutului Clinic Fundeni.
Preşedintele SNR: Tot mai mulţi români acceptă să doneze rinichii rudelor decedate
O nouă premieră care a avut loc în 2013 la Fundeni a fost realizarea, pentru prima dată în România, a unor intervenţii de implant de electrozi pentru tratarea unor afecţiuni urinare cronice, metodă care se impune după ce tratamentele clasice au dat rezultate.
Printre realizările acestui an se numără şi sprijinul primit din partea Ministerului Sănătăţii pentru modernizarea institutului cu aparatură de înaltă performanţă.
O altă investiţie a acestui an a fost modernizarea secţiei de pediatrie a unităţii.
Tot în acest an a început la IC Fundeni şi construcţia Centrului de Excelenţă în Medicină Translaţională, destinat descoperirii şi dezvoltării de noi tehnologii medicale în domenii precum oncogenomica, genomica transplantului sau terapiile celulare.
Secţia de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni a fost extinsă
Printre afecţiunile vizate de activitatea noului centru se numără cancerele digestive şi pulmonare, infecţiile virale şi bacteriene, bolile metabolice, afecţiunile hepatice şi cele ale tubului digestiv.
Sursa: AGERPRES