Fibromatoza uterină este o suferinţă des întâlnită la femei, după 30 ani. De cele mai multe ori, fibroamele uterine, indiferent de dimensiuni şi fibromatoza uterină se remit spontan odată cu intrarea femeii în menopauză. Dacă femeia este tânără, este indicat tratamentul natural al fibromului, de câte ori este cu putinţă. Funcţie de localizarea acestora, fibroamele pot evolua neobservate, fără simptome deosebite, dureri sau sângerări, sau pot produce hemoragii violente, uneori cu cheaguri şi pierderi importante de sânge, cu stare generală de anemie şi slăbire generală a organismului.
Fibromatoza uterină este o suferinţă care apare în contextul unui dezechilibru hormonal şi nu de puţine ori se însoţeşte de tulburări la nivelul ovarelor (chisturi ovariene) sau a glandelor mamare (adenopatie fibrochistică).
Medicina psiho-somatică spune că fibromatoza uterină reprezintă creativitatea nemanifestată a femeii. Prin natura ei feminină, o femeie creează viaţă şi este o creatoare de frumos. Femeile care uită să-şi manifeste plenar, în viaţa zilnică, propria creativitate (prin activităţi artistice ori pur şi simplu în viaţa cotidiană – o masă aranjată artistic sau folosirea artistică a cosmeticelor etc) se pot trezi în timp cu blocaje fizice tip fibroame.
Homeopatia are multiple remedii homeopatice pe care le poate folosi în tratamentul acestei probleme, dintre acestea cel mai activ şi mai interesant fiind Aurum muriaticum natronatum. Această sare dublă de aur are o acţiune anti-fibroasă şi anti-îmbătrânire, în special la nivelul miometrului, dar şi a altor ţesuturi.
Acţiunea lui este preponderentă asupra organelor genitale, fiind indicat în fibroame uterine, în induraţii şi măriri de volum ale ovarelor, dar şi în situaţii de tumori maligne ale uterului sau sânilor. Uterul poate fi mărit de volum în mod apreciabil, şi pot exista ulceraţii la nivelul colului uterin sau vaginului. Este unul dintre remediile utile în cicatrizarea „rănilor de col”. Este indicat atunci când este prezentă o leucoree iritantă, care corodează (ulcerează) ţesuturile peste care se scurge.
În acelaşi timp, persoana poate prezenta o îngroşare a pereţilor arteriali (Aurum fiind un foarte bun anti-hipertensiv), iar Aurum muriaticum natronatum fiind indicat în ateroscleroză (de multe ori însoţită de hipertensiune).
Altă indicaţie a remediului este reprezentată de fibroza articulaţiilor, în special a celor inter-vertebrale ale spatelui. Zonele cele mai afectate sunt zona cervicală (este un remediu indicat în spondiloza cervicală) şi cea lombară (spondiloza lombară). Pot apare cracmente la nivelul vertebrelor cervicale, daca persoana apleacă capul. Apar senzaţii de arsură şi întindere, de tensiune şi presiune la nivelul muşchilor cefei, cu extindere către umeri, agravate uneori dacă se apleacă capul spre dreapta. Uneori apare şi o erupţie pustuloasă la nivelul cefei.
Pot apare palpitaţii, cu stare de anxietate şi dificultăţi de respiraţie, în special în timpul somnului.
Homeopatul Hale spune despre Aurum muriaticum natronatum că este unul dintre cele mai active preparate de aur. Tot el spune că efectul primar (în doze ponderabile) al remediului este acela de a provoca o congestie, iritaţie la nivelul uterului şi ovarelor, o metrită sub-acută, ovarită şi menstruaţii profuze şi premature, avort habitual, ulceraţii ale uterului şi cervicite. Dar potenţele homeopate ale remediului se dovedesc curative în toate aceste circumstanţe.
Doza utilă pentru tratamentul fibromului uterin este Aurum muriaticum natronatum CH5 sau CH7, 3 granule de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, 3-4 luni de tratament (cu pauză 3 zile la menstruaţie, pentru că poate opri sângerarea fiziologică).
Există şi multe alte remedii homeopatice şi gemoderivate utile în tratamentul fibroamelor uterine. Iar prevenţia acestei afecţiuni este prin cultivarea deprinderilor creative – de la cusut, brodat, croit, gătit, pictat, cântat, grădinărit, jucat cu copiii şi până la orice altă acţiune creatoare vă puteţi imagina.
Dr. Sorina Soescu